Acțiunile Airbus s-au depreciat ca urmare a rezultatelor slabe din luna octombrie

Acţiunile Airbus au scăzut joi, după ce grupul aeronautic european a raportat un declin al livrărilor de aproximativ 10% în octombrie, comparativ cu luna precedentă, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 05 nov. 2021, 19:20
Acțiunile Airbus s-au depreciat ca urmare a rezultatelor slabe din luna octombrie

În octombrie, Airbus a livrat 36 de avioane, după ce în august şi septembrie livrase 40 de avioane lunar, iar în iunie – 77.

În primele zece luni din 2021, Airbus a livrat 460 de aeronave şi mai are nevoie de 140 pentru a atinge ţinta de la finalul anului, de 600.

Vineri, acţiunile Airbus au scăzut cu 1%, în timp ce indicele CAC al Bursei de la Paris înregistra o creştere solidă.

De asemenea, grupul aeronautic european a vândut în octombrie 22 de avioane, inclusiv comanda anunţată anterior, de 15 aeronave, pentru firma Jet2. În primele zece luni din 2021, Airbus a vândut 292 de aeronave, ajungând la un total net de 125, după anulări.

Rivalul american Boeing anunţase recent că în primele nouă luni din 2021 a livrat 241 de avioane şi a vândut 710, cifră care s-a redus la 302 după anulări şi alte ajustări.

Grupul Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. În 2019, a generat venituri de 70 de miliarde de euro şi a avut 135.000 de angajaţi. De asemenea, Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri. Airbus mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni.

Airbus este prezentă în România cu toate cele trei divizii: Airbus Helicopters România şi Premium Aerotec în Braşov şi Airbus Defense and Space în Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate să plătească nici până acum ultima tranșă pentru el din cauza sancțiunilor impuse Rusiei
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate ...
Zece milioane de dolari datorate clubului ŢSKA Moscova de către formaţia engleză de fotbal West Ham United rămân neplătite pe fondul sancţiunilor financiare impuse de Guvernul britanic din......
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri agenţiei Reuters că nu este clar dacă Iranul mai are un program ...
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă şi urgenţelor momentului, cât şi unei viziuni pe termen lung
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă ...
Întârzierea unui acord politic pentru formarea unui Guvern stabil care să-şi asume măsurile economice şi fiscale de ...
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea acțiunilor lui John Textor la clubul de fotbal Crystal Palace
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea ...
Proprietarul echipei de fotbal american New York Jets, Woody Johnson (foto), a oferit 190 de milioane de lire sterline pentru ...