Acţiunile Apple au atins un nivel record, după informaţii privind producţia tabletei iPad mini
Preţul de 644,13 dolari pe acţiune conferă Apple o capitalizare de piaţă de 590 de miliarde de dolari. Minimul ultimelor 52 de săptămâni, de 354,124 dolari pe unitate, a fost atins pe 4 octombrie, potrivit datelor MarketWatch.
Titlurile Apple au avansat cu 15% în acest an, până la închiderea tranzacţiilor de joi.
Un analist al Jefferies, Peter Misek, a majorat ţinta de preţ pentru acţiunile Apple de la 800 de dolari pe unitate la 900 de dolari pe unitate. Misek a afirmat totodată că iPhone 5 va fi „cea mai mare lansare a unui telefon mobil din istorie”.
Dacă acţiunile Apple vor atinge 900 de dolari pe unitate, capitalizarea de piaţă a companiei va depăşi 800 de miliarde de dolari şi va fi mai mare decât programul TARP de salvare a companiilor americane cu probleme şi programul de stimulare a economiei din primul an al preşedinţiei Obama.
Librările de iPad-uri ale Apple au crescut cu 44%, la 17 milioane de unităţi în trimestrul al doilea, conferind companiei o cotă pe piaţa globală de 70%, cea mai mare din mai mult de un an, conform datelor companiei de analiză a pieţei IHS.
Yankee Group anticipează că vânzările mondiale de tablete le vor depăşi pe cele de PC-uri până în 2015, astfel că Apple se pregăteşte pentru apariţia unor produse care vor concura iPad.
Microsoft va lansa spre sfârşitul acestui an vânzarea tabletei Surface, în timp ce Google a introdus pe piaţă modelul Nexus 7, în iunie. Anul trecut, Amazon a lansat tableta Kindle Fire.