Acţiunile Apple, Intel, Coca-Cola se tranzacţionează şi în România. Cât costă și cum le poți cumpăra

Investitorii de la BVB vor putea tranzacţiona acţiunile giganţilor IT Apple şi Intel, ale Coca-Cola, Visa şi Bank of America, din 18 aprilie, pe sistemul alternativ al Bursei de la Bucureşti.
Economica.net - J, 12 apr. 2012, 19:51
Acţiunile Apple, Intel, Coca-Cola se tranzacţionează şi în România. Cât costă și cum le poți cumpăra

Tradeville va fi market maker pentru acţiunile celor cinci companii americane, astfel că investitorii vor avea mereu contraparte în tranzacţiile pe care vor să le realizeze.

Blocul de tranzacţionare este de o acţiune, iar variaţia maximă de preţ este de +/-25% faţă de preţul de referinţă.

Pentru prima şedinţă de tranzacţionare, preţurile de referinţă ale acţiunilor americane vor fi comunicate de market maker-ul acţiunilor.

Acţiunile vor fi disponibile la tranzacţionare la BVB în intervalul orar 16:30 – 18:30.

Acţiunile celor cinci companii americane au fost înregistrate la finalul lunii ianuarie în sistemul de compensare-decontare al Depozitarului Central, alături de titlurile JPMorgan Chase & Co, Microsoft, Google, McDonald’s şi Merck & Company.

Ulterior, a fost modificat codul BVB astfel încât să poată fi tranzacţionate pe ATS şi acţiunile unor companii dintr-un stat care nu este membru al Uniunii Europene.

Tradeville a început din 2011 să aducă pe ATS-ul BVB acţiuni ale unor companii străine, titluri pentru care este market maker. Tradeville este în prezent market maker pentru acţiunile emise de nouă companii europene, respectiv Adidas, Deutsche Telekom, E.On, Christian Dior, Danone, Heineken, L’Oreal, Bayer şi SAP.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste tot unde vom constata lucruri care ies în decor le vom corecta
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în următoarele zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia companiilor din coordonare la care statul este acţionar majoritar, iar......
Adrian Nicuşor Nica este noul președinte al ANAF. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial
Adrian Nicuşor Nica este noul președinte al ANAF. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial
Adrian Nicuşor Nica este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, decizia de numire, semnată ...
Suntem în cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, nu mai e timp să tăiem cu bisturiul – consultantul economic Adrian Negrescu
Suntem în cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, nu mai e timp să tăiem cu bisturiul – consultantul ...
România se confruntă cu cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, iar pentru a evita dezastrul, Guvernul Bolojan ...
Teren de 10 hectare din București, scos din nou la vânzare. O companie din Israel avea în plan acum 20 de ani să facă cel mai mare cartier de locuințe
Teren de 10 hectare din București, scos din nou la vânzare. O companie din Israel avea în plan acum 20 de ani să facă ...
Dezvoltatorul israelian Ram Global anunța înainte de criză planuri de sute de locuințe la București, iar pentru terenurile ...