Acţiunile Carpatica au urcat cu peste 11% în prima parte a şedinţei. Piaţa a crescut cu 0,75%

Economica.net
09 01. 2013
11111111111111_29879100

Prima tranzacţie cu acţiunile Carpatica a fost realizată la 0,0509 lei, preţ cu 6,48% peste închiderea de marţi, iar punctul maxim de creştere a fost atins în jurul orei , titlurile băncii avansau cu 8,58%, la 0,0519 lei.

La ora 13:00, aceste titluri avansau cu 11,3%, fiind cotate la 0,0532 lei. În total au fost realizate 465 de transferuri, în valoare cumulată de 342.000 de lei, asfel că valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 736 lei, spre deosebire de valoarea medie din ziua anterioară, de 950 de lei. Volumul de acţiuni transferate reprezintă 0,21% din capitalul social al băncii.

La momentul respectiv, volumul de acţiuni pentru care existau ordine de cumpărare depăşea oferta de peste două ori, deşi în primele minute ale şedinţei au fost mai multe ordine de vânzare decât de cumpărare.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,63%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,75% peste nivelul de marţi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 1,1%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a urcat cu 1,1%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al titlurilor Fondul Proprietatea, se situa cu 1,05% peste ziua precedentă.

Investitorii au realizat tranzacţii cu acţiuni de 10 milioane lei (2,3 milioane euro), valoare cu 28% peste rulajul din prima parte a şedinţei anterioare, de 7,8 milioane lei (1,7 milioane euro).

Aproape jumătate din lichiditate a fost asigurată de acţiunile Băncii Transilvania (2,1 milioane lei, din care un deal de 564.000 de lei), Fondul Proprietatea (1,7 milioane lei) şi SIF Transilvania (1,1 milioane lei).

Cotaţia titlurilor Băncii Transilvania a stagnat la 1,41 lei, în timp ce acţiunile Fondului Proprietatea şi SIF Transilvania au crescut cu 0,94% şi, respectiv, cu 1,45%.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Paris şi Frankfurt erau în creştere nesemnificativă, iar piaţa de la Londra avansa cu 0,3%.