Acţiunile de protest din sănătate, suspendate temporar

Acţiunile de protest din sănătate organizate de Federaţia SANITAS vor fi suspendate temporar, a anunţat, marţi, la Palatul Parlamentului, Marius Sepi, prim-vicepreşedintele SANITAS.
Economica.net - mar, 01 nov. 2016, 10:33
Acţiunile de protest din sănătate, suspendate temporar

El a arătat că acţiunile vor fi suspendate în primul rând din solidaritate cu suferinţa pacienţilor, dar şi din cauza codului roşu instituit, marţi dimineaţă, odată cu simularea de intervenţie la cutremur.

‘Ieri şi astăzi, cele două comisii reunite au votat în totalitate amendamentele federaţiei SANITAS, care rezolvă problemele ridicate de noi. Ţinând cont de faptul că, întâmplător sau nu, azi dimineaţă s-a declanşat codul roşu de intervenţie pe cutremur, adică toate unităţile sanitare sunt implicate (…), fiind solidari şi cu suferinţele prin care, din păcate, au trebuit să treacă pacienţii români în aceste două zile de grevă generală şi având angajamentul ferm al tuturor parlamentarilor cu care am vorbit că luni dimineaţă se va întruni plenul care va valida şi vota amendamentele Federaţiei SANITAS, consultându-mă cu colegii mei, cu comitetul de grevă, sunt în măsură să vă spun că la acest moment suspendăm temporar acţiunile de protest până la o dată pe care o să v-o comunicăm, până la o dată până la care vom avea răspunsul care ni s-a promis în plenul Parlamentului’, a declarat Sepi.

Întrebat dacă greva ar putea fi reluată, în cazul în care aceste amendamente nu vor fi votate, el a spus: ‘Intrăm pe procedură şi reluăm greva’.

‘Dar repet, suntem îngrijoraţi de pacienţi, suntem îngrijoraţi de acest cod roşu. Şi totuşi, eu cred că cei care ne-au promis că vor rezolva aceste inechităţi, adică amendamentele la Ordonanţa 20, se vor ţine de cuvânt’, a adăugat liderul sindical.

Luni şi marţi, deputaţii din Comisiile de buget şi de muncă au discutat şi amendat Ordonanţa 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar.

Biroul permanent al Camerei a decis ca lunea viitoare deputaţii să aibă şedinţă de plen începând cu ora 16,00, iar la ora 17,30 să fie votul final. Pe ordinea de zi de săptămâna viitoare va fi introdusă şi OUG 20/2016 privind salarizarea personalului bugetar, potrivit secretarului Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu.

MS susţine că declanşarea conflictului de muncă s-a făcut fără respectarea procedurilor stabilite de Legea privind dialogul social – nr. 62/2011.

‘Totodată, menţionăm că, potrivit legii, conflictul colectiv de muncă se poate declanşa în următoarele trei situaţii clare, Federaţia SANITAS nefiind în niciuna dintre acestea: angajatorul sau organizaţia patronală refuză să înceapă negocierea unui contract ori acord colectiv de muncă, în condiţiile în care nu are încheiat un astfel de contract ori cel anterior a încetat, angajatorul/organizaţia patronală nu acceptă revendicările salariaţilor (în procesul negocierii contractului colectiv), părţile nu ajung la o înţelegere privind încheierea unui contract sau acord colectiv de muncă până la data stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor’, afirmă aceeaşi sursă.

Reprezentanţii MS susţin că nicio revendicare a Federaţiei SANITAS, respectiv modificarea OUG 43/2016 şi a OUG 20/2016, nu putea face obiectul declanşării unui conflict colectiv de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...