Acţiunile Erste scad la bursă cu 14% din cauza majorării provizioanelor în Ungaria şi România
Vestea reaminteşte riscurile cu care se confruntă creditorii care operează în Europa Centrală şi de Est, o regiune care a generat marje de profit substanţiale în anii de după căderea comunismului, dar acum se confruntă cu probleme economice.
Dificultăţile din Europa de Est au determinat în ultimele două săptămâni Telekom Austria şi EVN să avertizeze asupra posibilei scăderi a profiturilor.
Erste Group, proprietarul BCR, a anunţat joi că se aşteaptă la creşterea costurilor sale de risc în acest an până la 2,5 miliarde de euro, de la 1,7 miliarde de euro cât estima anterior, ca urmare a creşterii provizioanelor în Ungaria şi România.
În cazul României, creşterea provizioanelor de risc reflectă eforturile din ultima perioadă ale Băncii Naţionale a României de a reduce, în mod accelerat, nivelul creditelor neperformante din sistemul bancar. Ca urmare a creşterii provizioanelor în România, Erste Group va derula un test pentru toate activele intangibile din România, în valoare de aproximativ 800 de milioane de euro.
‘O astfel de acţiune ar putea conduce la deprecierea valorii acestor active cu aproximativ 200 milioane de euro’, precizează grupul austriac.
Erste Group se aşteaptă pentru România la o normalizare a costurilor de risc începând din 2015, însoţită de o reducere accelerată a creditelor neperformante începând încă din 2014, precum şi un rezultat operaţional mai mic, dar sustenabil.
De asemenea grupul bancar austriac a avertizat că se aşteaptă la pierderi nete de până la 1,6 miliarde de euro şi nu va plăti dividende pentru 2014, deşi nu are nevoie de majorarea capitalului. Analiştii se aşteptau la un profit de 570 milioane de euro în 2014 şi dividende de 0,37 de euro.
Şi acţiunile rivalei Raiffeisen Bank International (RIB) au scăzut vineri la bursă cu aproape 4%, deşi banca a anunţat că nu se confruntă cu aceleaşi probleme în România ca şi Erste.
‘În România, continuăm să vedem o performanţă bună a operaţiunilor noastre locale deci asta nu e într-adevăr o problemă pentru noi’, a declarat un purtător de cuvânt al RIB – al doilea mare creditor din Europa emergentă.
Analiştii UBS susţin că se aşteaptă ca ‘anunţul Erste să determine o concentrare a atenţiei investitorilor spre băncile expuse la Ungaria şi România (Raiffeisen, KBC, Intesa şi UniCredit), deşi impactul restructurării creditor ipotecare în valută din Ungaria şi revizuirii din România ar trebui să fie neglijabil spre gestionabil’.
Erste Group este principalul furnizor de servicii financiare în estul Uniunii Europene, cu aproximativ 45.000 de angajaţi care deservesc 16,6 milioane de clienţi în 2.900 de agenţii din Austria, Cehia, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România cu active de peste 16 miliarde euro.
Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României, la finele anului trecut băncile austriece controlau 37,1% din totalul activelor din sistemul bancar românesc.