Acţiunile europene au deschis în creştere

Acţiunile europene au deschis în creştere şedinţa de vineri, după ce autorităţile din China au publicat date mai bune decât anticipau analiştii în privinţa producţiei industriale, potrivit Bloomberg.
Economica.net - vin, 09 aug. 2013, 08:41
Acţiunile europene au deschis în creştere

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,3% şi este în creştere cu 11% faţă de sfârşitul lunii iunie, după ce Banca Centrală Europeană şi Banca Angliei au promis că vor asigura dobânzi scăzute o perioadă prelungită de timp.

„Acţiunile europene vor urca treptat, întrucât inflaţia moderată din China adaugă un alt argument că a doua mare economie a lumii se stabilizează. Cel mai important factor pentru brokeri rămâne momentul în care Rezerva Federală a SUA (Fed) va începe să reducă programul de sprijinire a economiei”, a declarat Jonathan Sudaria, broker la Capital Spreads, din Londra.

Stoxx 600 a închis joi în creştere, după ce avansul peste aşteptări al exporturilor Chinei a calmat temerile investitorilor privind impactul reducerii programului Fed de achiziţii lunare de obligaţiuni.

Autorităţile de la Beijing au anunţat, vineri, că un indice al preţurilor de consum a avansat în iulie cu 2,7% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, în timp ce producţia industrială a urcat cu 9,7% în aceeaşi lună. Analiştii consultaţi de Bloomberg anticipau un avans de 8,9% al producţiei industriale în China în iulie, faţă de aceeaşi lună din 2012.

Pe marile burse din Europa, indicele CAC 40 (Paris) a crescut cu 0,05%, iar FTSE 100 (Londra) cu 0,4%, iar DAX (Frankfurt) cu 0,2%.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale
Burduja: Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale
Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale, chiar dacă în prima şi a doua zi de Paşte vom produce mai......
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Preşedintele american Donald Trump şi-a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituţia de învăţământ ...
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis miercuri în scădere pe aproape toţi indicii, iar rulajul a fost de 45,49 de ...
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Compania Beko România, liderul pieței locale de electrocasnice și cel mai mare hub de producție al grupului Beko Europe, ...