Acţiunile europene au încheiat tranzacţiile în creştere uşoară

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de vineri în creştere uşoară, iar la nivelul săptămânii în scădere, după date privind creşterea economică peste aşteptări din Statele Unite, care au compensat parţial temerile legate de înrăutăţirea profiturilor companiilor.
Economica.net - vin, 26 oct. 2012, 17:24
Acţiunile europene au încheiat tranzacţiile în creştere uşoară

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu numai 0,1%, dar pe ansamblul săptămânii a scăzut cu 1,3%, din cauza datelor negative din industria zonei euro şi a unor rezultate trimestriale sub aşteptări raportate de companii, transmite Bloomberg.

„Vestea bună este accelerarea creşterii economiei SUA. Vestea proastă este că avansul PIB-ului american este încă sub ritmul necesar pentru refacerea pieţei muncii”, a declarat Nicholas Spiro, director general la compania Spiro Sovereign Strategy în Londra.

PIB-ul SUA a crescut cu 2% în trimestrul al treilea, după un avans de 1,3% în cel de-al doilea, susţinut de cheltuielile de consum, potrivit datelor Departamentului pentru Comerţ. Analiştii anticipau o creştere de 1,8%.

În Europa, încrederea francezilor în economia ţării a scăzut în octombrie, iar în Spania rata şomajului a atins nivelul record de 25% în trimestrul al treilea.

Indicii naţionali au avansat pe 9 din 17 burse din Europa Occidentală deschise vineri. Bursa din Viena a fost închisă.

Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,1%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,7%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 0,4%.

Acţiunile Mediaset au pierdut 3,1% în urma condamnării fostului premier italian Silvio Berlusconi la 4 ani de închisoare pentru fraudă fiscală, care se referă la achiziţia de către grup a drepturilor de difuzare a filmelor şi a unor emisiuni televizate. Trustul Mediaset a majorat artifical drepturile de difuzare, reducând cotele de plată a impozitelor în Italia, folosindu-se în acest sens de societăţi offshore.

Titlurile Renault au scăzut cu 2,3%, după ce grupul auto a raportat joi seara scăderea veniturilor cu 13% în trimestrul al treilea, la 8,44 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 de miliarde de lei
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe majoritatea indicilor, iar rulajul a depăşit 1,37 de miliarde de lei (276,36 de milioane de euro) pe fondul tranzacţiilor cu......
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a acuzat luni pe predecesorul său Joe Biden şi pe preşedintele ucrainean Volodimir ...
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei Ulf Kristersson
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei ...
Ţările membre ale NATO discută despre stabilirea unei ţinte privind cheltuielile pentru apărarea civilă şi sprijinul ...
Budapesta se va opune trimiterii unei misiuni UE de formare militară în Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului
Budapesta se va opune trimiterii unei misiuni UE de formare militară în Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului
Budapesta nu va fi de acord cu nicio parte a misiunii Uniunii Europene de pregătire militară ce va avea loc în interiorul ...