Acţiunile europene au încheiat tranzacţiile indecis

Acţiunile europene au încheiat tranzacţiile de vineri indecis, bursa londoneză fiind trasă în jos de marcarea profiturilor de către investitori, în special în cazul titlurilor miniere, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 02 mart. 2012, 20:13

Indicele pan-european FTSEurofrst 300 a terminat şedinţa cu o creştere de numai 0,03%.

Indicele londonez FTSE 100 a coborât cu 0,34%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,29%, iar CAC 40 al bursei din Paris a stagnat.

FTSE 100 a urcat de la începutul acestui an cu 6,4%.

„Nu am mai văzut o piaţă care să continue să crească în acest fel, după ce a început anul în forţă. Mă aştept la o corecţie de 3-5%, dar nu într-o singură zi”, a declarat Dominic Lowres, trader la compania Liberum Capital.

Titlurile miniere, care au avansat cu 13% în acest an, au pierdut vineri, la Londra, aproape 1%, influenţate de un declin de 5,8% al acţiunilor Kazakhmys, după comentarii pesimiste ale analiştilor.

Acţiunile bancare au avansat însă cu 0,5%, continuând creşterea de 1,9% din şedinţa precedentă. Titlurile Barclays, care a împrumutat joi 8,2 miliarde de euro de la Banca Centrală Europeană, au crescut cu 2,2%.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să......
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au confiscat 2,39 kilograme de aur, cu o valoare de piaţă estimată ...