Acţiunile europene au închis cu cea mai mare creştere din aproape o lună

Economica.net
26 07. 2012
0817_germany_stock_exchange_full_600_17901400

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 2,5%, înregistrând cel mai mare avans după 29 iunie. În ultimele patru şedinţe, indicele a coborât cu 4,4%, din cauza creşterii randamentului obligaţiunilor Spaniei la peste 7%.

Avansul titlurilor bancare a fost condus de Banco Santander şi UniCredit, care au urcat cu 11%, respectiv 9,2%.

Acţiunile Unilever au crescut cu 5,4%, la cel mai ridicat preţ din ultimii 20 de ani, după ce compania a raportat vânzări peste aşteptările analiştilor. Titlurile France Telecom au avansat cu 6,4%, în urma raportării unor rezultate trimestriale peste estimări.

Indicii naţionali au crescut pe 16 din 18 burse europene occidentale.

Indicele londonez FTSE 100 a crescut cu 1,4%, DAX al bursei din Frankfurt cu 2,8%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 4,1%.

La Madrid, indicele Ibex 35 a avansat cu 6,1%, iar indicele FTSE Mib al bursei din Milano s-a apreciat cu 5,6%.