Acţiunile europene au închis cu cel mai mare declin din ultimele 18 luni
Indicele Sotxx Europe 600 a scăzut cu 3%, cel mai mare declin după 21 noiembrie 2011. Indicele a scăzut cu 8,7% din 22 mai, când Bernanke a indicat că Fed ar putea restrânge programul de stimulare dacă evoluţia economiei americane se va îmbunătăţi, transmite Bloomberg.
Fed a anticipat miercuri că rata şomajului va scădea anul viitor la 6,5%, de la 7,6% în luna mai.
„Estimarea privind rata şomajului a fost redusă, ceea ce arată că sfârşitul programului de stimulare va veni mai degrabă mai devreme decât mai târziu”, a declarat Raimund Saxinger, manager de fonduri la Frankfurt-Trust Investment.
Indicii naţionali au scăzut pe toate pieţele de capital din Europa Occidentală, cu excepţia Islandei.
DAX a coborât la Frankfurt cu 3,3%, CAC 40 al bursei din Paris cu 3,7%, iar indicele londonez FTSE 100 cu 3%, cea mai mare scădere din septembrie 2011.
Toate cele 19 componente industriale ale Stoxx 600 au scăzut şi numai 20 de acţiuni au avut o evoluţie pozitivă.
Volumul tranzacţiilor cu acţiuni membre ale Stoxx 600 a fost cu 32% mai mare decât media ultimelor 30 de zile.
Acţiunile companiilor miniere Rio Tinto şi BHP Biliton au coborât cu 4,5%, respectiv 4,6%.
Titlurile Renault şi BMW au scăaut cu 6,8% şi, respectiv, 4,8%, iar acţiunile Volkswagen cu 4,1%.