Acţiunile europene au închis în creştere, inversând declinul de la începutul şedinţei
Indicele Euro STOXX 50 a avansat cu 1,5%, după ce a oscilat în jurul mediei ultimelor 90 de zile. Bursele din Marea Britanie şi Irlanda au fost închise pentru sărbători publice.
Pieţele de capital şi-au revenit după reacţia negativă iniţială avută în urma anunţării rezultatelor alegerilor din Franţa şi Grecia. În Franţa, alegerile prezidenţiale au fost câştigate de socialistul Francois Hollande, susţinător al măsurilor de stimulare a creşterii economice, iar în Grecia alegătorii au penalizat partidele mari, reformatoare, preferând formaţiunile anti-austeritate.
Indicele DAX al bursei din Frankfurt a urcat cu 0,12%, iar CAC 40 al bursei din Paris a avansat cu 1,65%.
La Madrid, indicele IBEX 35 a crescut cu 2,72%.
Titlurile băncilor spaniole au înregistrat printre cele mai mari creşteri, după ce premierul Mariano Rajoy a declarat că ar putea fi folosite fonduri publice, ca ultimă soluţie pentru susţinerea sectorului bancar.
Principalul indice al bursei din Atena, ASE, a încheiat tranzacţiile în scădere cu 6,67%. Titlurile EFG Eurobank au pierdut 19,37%, Alpha Bank 19,23%, Piraeus Bank 13,26%, Bank of Cyprus 12,73%, iar National Bank of Greece 12,43%.