Acţiunile europene au închis în creştere, susţinute de titlurile bancare

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de vineri în creştere, susţinute de avansul titlurilor bancare, alimentat de noi speranţe că Grecia va obţine al doilea program de sprijin financiar, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 17 feb. 2012, 17:31

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a urcat cu 0,6%, cea mai bună evoluţie fiind a băncilor cu expuneri mari la datoriile Greciei.

Titlurile Societe Generale au crescut cu 6,3%, iar Credit Agricole cu 4,7%.

Grecia pare să se apropie de un acord pentru al doilea program de salvare, de 130 de miliarde de euro, chiar dacă nu s-a anunţat nimic oficial vineri.

„Investitorii par să se poziţioneze pentru un acord al Greciei care ar elimina incertitudinile pe termen scurt”, a declarat Peter Garny, analist la Saxo Bank în Copenhaga.

Pe alte pieţe europene, indicele londonez FTSE 100 a avansat cu 0,33%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1,42% şi CAC 40 al bursei din Paris cu 1,37%.

Te-ar mai putea interesa și
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi într-un atac israelian în Fâşia Gaza, armata israeliană susţinând......
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...