Acţiunile europene au închis în creştere uşoară

Economica.net
17 10. 2013
bursa_frankfurt__burse_94202300_97733200_02265300

Indicele Stoxx Europe 600 a avansat cu 0,1%, după un declin de până la 0,6% pe parcursul şedinţei, transmite Bloomberg.

„Există riscul unei nepotriviri între optimismul investitorilor şi profiturile companiilor. Există un optimism pe termen lung, dar dezamăgire pe termen scurt”, a declarat Claire Chaves D’Oliveira, director la Groupama Asset Management în Paris.

În SUA, preşedintele Barack Obama a semnat acordul din Congres, care prelungeşte limita îndatorării SUA până pe 7 februarie şi finanţarea guvernului până pe 15 ianuarie.

Indicii naţionali au crescut pe 10 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele londonez FTSE 100 a avansat cu 0,1%, CAC 40 al bursei din Paris a scăzut cu 0,1%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 0,4%.

Acţiunile SABMiller au urcat cu 4,2%. Producătorul de bere a anunţat că volumul vânzărilor a crescut cu 1% într-o perioadă de şase luni încheiată în septembrie. Analiştii anticipau o stagnare.

Titlurile Carrefour au avansat cu 3,1%, la cel mai ridicat nivel după luna mai 2011. Vânzările retailerului pe piaţa franceză au urcat cu 1,9% în trimestrul al treilea, primul avans după cel din trimestrul al doilea al anului 2011.