Acţiunile europene au închis în creştere

Economica.net
06 08. 2012
bursa_52335200

BNP Paribas a urcat cu 3,8%, iar producătorul de bunuri de lux Richemont a avansat cu 5,2% ca urmare a îmbunătăţirii estimării pentru rezultatele din semestrul al doilea. Companiile auto au crescut după ce Toyota a majorat ţinta de vânzări.

Indicele Stoxx 600 a avansat cu 0,5%. Indicatorul a câştigat 2,2% săptămâna trecută, la cel mai ridicat nivel începând din 2 aprilie, susţinut de un raport privind piaţa muncii din SUA mai bun decât aşteptările analiştilor.

Stoxx 600 a urcat în ultimele nouă săptămâni, cea mai lungă perioadă cu evoluţie pozitivă începând din ianuarie 2006, ca urmare a sprijinirii băncilor din Spania şi a optimismului că băncile centrale vor aunţa noi măsuri de stimulare a creşterii economice.

Reprezentanţii creditorilor internaţionali, Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană, s-au întâlnit duminică cu ministrul de Finanţe de la Atena, Yannis Stournaras, la finalul misiunii în Grecia. Discuţiile vor determina dacă Grecia va primi în continuare fonduri din pachetele de ajutor extern în valoare de 240 de miliarde de euro. Experţii creditorilor vor reveni în Grecia la începutul lunii septembrie.

Indicii burselor naţionale au urcat luni pe 15 din cele 17 pieţe deschise în Europa de Vest. Bursa din Islanda a fost închisă. Indicele francez CAC 40 a urcat cu 0,8%, FTSE 100 britanic a urcat cu 0,4%, iar DAX german cu 0,8%.