Acţiunile europene au închis în creştere

Economica.net
11 12. 2012
european_stocks_bloomberg_29981900

Piaţa a fost influenţată şi de date privind încrederea investitorilor germani în economie în luna noiembrie, care au depăşit estimările.

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat pentru a şaptea şedinţă consecutiv, cu 0,3%, aceasta fiind cea mai lungă perioadă de creştere din ultimele 17 luni. Indicele a atins totodată cel mai ridicat nivel după luna mai 2011.

„Atenţia investitorilor este concentrată pe şedinţa de două zile a Fed, majoritatea analiştilor anticipând că instituţia va mări achiziţiile lunare de obligaţiuni. Fed este îngrijorată că perspectiva intrării în vigoare a vârfului fiscal poate influenţa negativ economia”, a declarat Markus Huber, director de trading pentru Germania, la compania ETX Capital în Londra.

Indicii naţionali au crescut pe toate cele 18 pieţe de capital din Europa Occidentală.

Indicele CAC 40 al bursei din Paris a avansat cu 0,9%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,8%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,1%.

Titlurile ThyssenKrupp, cel mai mare producător german de oţel, au crescut cu 5,6% după ce grupul a anunţat că vânzarea diviziei Steel Americas este în curs.

Acţiunile Suez Environnement au avansat cu 8,3%, cel mai mult din ultimele trei luni, directorul general al GDF Suez, Gerard Mestrallet, anunţând păstrarea participaţiei de 34% deţinută la a doua mare companie de apă din Europa.

Titlurile Diageo au coborât cu 1,6%, în urma eşuării negocierilor de preluare a brandului de tequila Jose Cuervo.