Acţiunile europene au închis în creştere

Economica.net
22 04. 2013
bursa_frankfurt__burse_71110500

Indicele Stoxx Europe 600 a avansat cu 0,2%, după o creştere de până la 0,9% pe parcursul şedinţei. Săptămâna trecută indicele a scăzut cu 2,5% din cauza unor date economice sub aşteptări din Statele Unite şi China.

„Există o anumită uşurare pentru că a fost evitat cel mai prost scenariu în Italia, deşi stabilitatea politică este încă doar în stadiul de dorinţă”, a declarat Witold Bahrke, manager de fonduri la PFA Pension A/S în Copenhaga.

Piaţa a fost influenţată negativ de scăderea vânzărilor de locuinţe vechi din SUA, cu 0,6% în martie.

Indicii naţionali au urcat pe 11 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele londonez FTSE 100 şi CAC 40 al bursei din Paris au scăzut cu 0,1%. În Germania, indicele DAX a crescut cu 0,2%, iar indicele italian FTSE MIB a urcat cu 1,6%.

Giorgio Napolitano a fost ales pentru un al doilea mandat de preşedinte al Italiei, acceptând un apel de ultim moment al liderilor politici, pentru a candida din nou. Preşedintele în vârstă de 87 de ani a fost susţinut de patidul condus de Silvio Berlusconi, de premierul în exerciţiu Mario Monti şi de liderul demisionar al Partidului Democrat, Luigi Bersani.

Realegerea sa a venit după ce Parlamentul nu a reuşit, după cinci înercări, să aleagă un alt preşedinte, impas care a dus la demisia lui Bersani. Italia nu a reuşit să formeze un guvern, la opt săptămâni după alegerile generale.

Acţiunile UniCredit au urcat cu 3%, Banco Popolare cu 3,8%, iar Mediobanca cu 1,8%. Titlurile Assigurazioni Generali au crescut cu 4,8%.