Acţiunile europene au închis în scădere, trase în jos de temerile legate de datoriile Spaniei

Acţiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacţiile de luni în scădere, optimismul generat de finalizarea restructurării datoriilor Greciei lăsând loc temerilor legate de datoriile mari ale unor ţări precum Spania, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 12 mart. 2012, 20:29
Acţiunile europene au închis în scădere, trase în jos de temerile legate de datoriile Spaniei

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a coborât cu 0,2%.

La Madrid, indicele general al bursei a pierdut 1,3%, investitorii anticipând că Spania va fi criticată la reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro, după ce a anunţat pentru acest an o ţintă a deficitului bugetar de 5,8%, peste obiectivul de 4,4% convenit cu Comisia Europeană.

„Factorii de risc sunt în faţa noastră, iar piaţa a atins deja obiectivele stabilite pentru sfârşitul anului. Nu există motive care să alimenteze achiziţia agresivă a acţiunilor, pe termen scurt şi mediu”, a declarat Sylvain Goyon, director pentru tranzacţii cu acţiuni la nivel european, la Natixis.

Temerile investitorilor au coborât randamentul obligaţiunilor germane pe 10 ani, de referinţă, la minimul ultimelor două luni, în timp ce randamentele obligaţiunilor Spaniei şi Portugaliei au crescut.

Bursa de la Lisabona a închis în scădere cu 1,6%, iar cea de la Atena cu 2,5%.

DAX al bursei din Frankfurt a urcat cu 0,3%, iar indicele londonez FTSE 100 şi CAC 40 al bursei din Paris au închis cu un avans de 0,1%.

Te-ar mai putea interesa și
CSM lansează o campanie de informare a tinerilor cu privire la modalitatea concretă de funcționare a justiției
CSM lansează o campanie de informare a tinerilor cu privire la modalitatea concretă de funcționare a justiției
Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat marți că lansează o campanie online de informare a tinerelor generații cu privire la modalitatea concretă în care funcționează justiția, rolul......
Producătorul Cicom depășește Top Gel, dar afacerea controlată de Petre Popa are cel mai mare profit
Producătorul Cicom depășește Top Gel, dar afacerea controlată de Petre Popa are cel mai mare profit
Producătorul de înghețată Cicom, controlat de familia Coman, a depășit în 2024 producătorul de înghețată Top Gel ...
Schrack Technik, o veche companie austriacă, a finalizat o investiție de 15 milioane de euro în România
Schrack Technik, o veche companie austriacă, a finalizat o investiție de 15 milioane de euro în România
Schrack Technik România, filiala grupului austriac Schrack Technik GMBH, jucător de pe piața de echipamente electrice ...
10 morţi şi mai mulţi răniţi după un atac armat într-o şcoală din Austria
10 morţi şi mai mulţi răniţi după un atac armat într-o şcoală din Austria
Cel puţin zece persoane au fost ucise după ce un fost un elev al unei şcoli din oraşul austriac Graz a deschis focul ...