Acţiunile europene au închis în scădere uşoară

Economica.net
13 12. 2013
bursa_londra__86678500

Indicele Stoxx 600 a coborât cu 0,2%, iar pe ansamblul săptămânii cu 2,1%, după ce date economice pozitive din SUA au alimentat speculaţiile că Fed va reduce achiziţiile lunare de obligaţiuni, de 85 de miliarde de dolari, transmite Bloomberg.

„Discuţiile despre începutul restrângerii achiziţiilor de obligaţiuni, la şedinţa Fed din 17-18 decembrie, planează deasupra pieţei ca sabia lui Damocles”, a declarat Martin Schlatter, manager de fonduri la compania Swiss Rock Asset Management în Zurich.

Circa 34% dintre analiştii intervievaţi de Bloomberg pe 6 decembrie au anticipat că Fed ar putea reduce achiziţiile de obligaţiuni la şedinţa viitoare.

Indicii naţionali au scăzut pe 12 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele CAC 40 al bursei din Paris a coborât cu 0,2%, iar DAX al bursei din Frankfurt şi FTSE 100 al bursei londoneze cu 0,1%.

Acţiunile AstraZeneca au urcat cu 1,8%, în urma concluziilor favorabile ale unei comisii a Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA privind un medicament destinat tratării diabetului. Instituţia va decide în ianuarie dacă va aproba comercializarea produsului.

Titlurile Syngenta, cel mai mare furnizor de produse destinate protejării culturilor agricole, au avansat cu 1,8%, după ce Vontobel Holding a îmbunătăţit ratingul acţiunilor de la menţine la cumpără.

Peugeot a încheiat tranzacţiile cu un declin al titlurilor de 12%. General Motors a anunţat vânzarea participaţiei de 7% la producătorul auto francez, printr-un plasament privat către investitori instituţionali.