Acţiunile europene au închis în scădere

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de miercuri în scădere, pentru a doua şedinţă consecutiv, după date privind intenţiile de achiziţii ale managerilor de companii din zona euro care sugerează că regiunea ar putea reveni în recesiune, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 22 feb. 2012, 20:08

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a coborât cu 0,7%, dar volumul tranzacţiilor a fost scăzut.

Titlurile Peugeot Citroen au avut o evoluţie contrară pieţei şi au urcat puternic, cu 12,4%, după ce surse au declarat că producătorul auto francez negociază cu General Motors formarea unei alianţe.

Indicele Markit Eurozone Composite Flash PMI, care combină sectoarele servicii şi industrie prelucrătoare din zona euro, fiind un bun indicator al creşterii economice, a scăzut la 49,7 puncte în februarie, de la 50,4 puncte în ianuarie, sub aşteptările de 50,6 puncte şi sub pragul de 50 puncte care separă creşterea de contracţie.

„Evoluţia indicelui sugerează că va urma o perioadă de creştere economică lentă, care creează pericolul unor profituri mai mici”, a declarat Richard Batty, analist la Standard Life Investments, care administrează active de 248,37 miliarde de dolari.

Batty a menţionat şi scepticismul investitorilor că Grecia îşi poate respecta angajamentele de reducere a cheltuielilor bugetare.

Pe alte pieţe europene, indicele londonez FTSE 100 a scăzut cu 0,2%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,93% şi CAC 40 al bursei din Paris cu 0,52%.

 

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...