Acţiunile europene au închis în scădere

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de joi în scădere, după creşterea randamentelor obligaţiunilor spaniole şi a unui nivel peste aşteptări al şomajului din Germania, în timp ce la Bruxelles a început un summit de două zile al liderilor UE, transmite Bloomberg.
Economica.net - joi, 28 iun. 2012, 18:24
Acţiunile europene au închis în scădere

Indicele Stoxx 600 a coborât cu 0,5%, iar în timpul şedinţei a înregistrat un declin de până la 1,3%.

Titlurile Barclays s-au prăbuşit cu 16%, după ce amenzile primite pentru manipularea dobânzilor interbancare au generat speculaţii că vor urma procese. Acţiunile Commerzbank au scăzut cu 7,2%, în urma unei emisiuni de noi titluri.

Analiştii nu anticipează decizii majore la summitul de la Bruxelles.

„Aşteptăm ca aceste discuţii să stabilească un calendar pentru uniunea fiscală, financiară şi politică, dar nu anticipăm vreo decizie majoră privind măsuri concrete pe termen scurt menite să reducă tensiunile din piaţă, dincolo de ce s-a hotărât deja”, consideră Guillermo Felices şi Sara Yates, analişti la Barclays în Londra.

Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi şi preşedintele Comisiei Europene Jose Barroso au pregătit un plan pe 10 ani pentru zona euro, care va fi discutat la summit.

Planul include supravegherea comună a băncilor, asigurarea depozitelor şi trecerea treptată la emisiuni comune de obligaţiuni. Documentul sugerează şi stabilirea unor limite superioare ale bugetelor naţionale anuale, pentru cele 17 state din zona euro.

Indicii naţionali au scăzut pe 9 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele londonez FTSE 100 a coborât cu 0,6%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1,3%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 0,4%.

Te-ar mai putea interesa și
ANCOM anunță că a primit o nouă plângere în context electoral din partea unui actor politic, legată de limitarea cheltuielilor zilnice pe o platformă online
ANCOM anunță că a primit o nouă plângere în context electoral din partea unui actor politic, legată de limitarea cheltuielilor ...
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat, sâmbătă, că a primit o nouă plângere în context electoral din partea unui actor politic, care......
Control ANPC pe litoral înainte de minivacanța de 1 Mai. Institiția condusă de Piedone a dat amenzi de 71.500 de lei și a oprit activitatea a trei operatori economici
Control ANPC pe litoral înainte de minivacanța de 1 Mai. Institiția condusă de Piedone a dat amenzi de 71.500 de lei ...
Comisarii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au efectuat, vineri, o serie de acţiuni ...
VIDEO Moment istoric. Au început lucrările la primul pod peste Prut, după Revoluţie
VIDEO Moment istoric. Au început lucrările la primul pod peste Prut, după Revoluţie
Astăzi, au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane ...
Ministerul Energiei a semnat vineri cu primării și entități publice 60 de contracte noi de finanțare pentru construirea de parcuri fotovoltaice
Ministerul Energiei a semnat vineri cu primării și entități publice 60 de contracte noi de finanțare pentru construirea ...
Un număr de 60 de noi contracte pentru construirea de parcuri fotovoltaice în comunităţile locale au fost semnate, vineri, ...