Acţiunile europene au închis în scădere

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de joi în scădere pentru a treia oară în patru şedinţe, după informaţii privind scăderea producţiei industriei prelucrătoare în China pentru a 11 lună consecutiv, care au amplificat temerile legate de perspectivele economiei mondială.
Economica.net - joi, 20 sept. 2012, 19:41
Acţiunile europene au închis în scădere

Indicele Stoxx Europe 600 a coborât cu 0,2%, iar Euro Stoxx 50 cu 0,6%.

Componenta companiilor miniere din Stoxx Europe 600 a înregistrat cel mai mare declin, între cele 19 grupuri industriale ale indicelui.

Acţiunile Daimler au pierdut 2%, după ce grupul a anunţat că divizia Mercedes Benz Cars va rata ţinta de profit pe acest an, din cauza condiţiilor economice dificile la nivel mondial.

Stoxx 600 a urcat cu 17% de la un minim al anului atins pe 4 iunie, după ce reprezentanţii Băncii Centrale Europene şi cei ai Rezervei Federale americane au anunţat achiziţii nelimitate de obligaţiuni pentru susţinerea ţărilor cu datorii mari, respectiv a economiei SUA.

„Ce s-a întâmplat cu băncile centrale a fost necesar, dar nu suficient pentru a ne scoate cu adevărat din criza ultimilor ani. Avem nevoie de creştere economică, de mai multe măsuri la nivel bugetar”, a declarat Norman Villamin, director pentru investiţii în Europa la Royal Bank of Scotland.

Pe lângă informaţiile negative din China, joi au fost publicate şi date referitoare la activităţile din servicii şi industria prelucrătoare din zona euro, care au scăzut în septembrie peste aşteptările analiştilor.

Indicii naţionali au coborât pe 12 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală.

Indicii FTSE 100 din Londra şi CAC 40 al bursei din Paris au scăzut cu 0,6%, în timp ce DAX al bursei din Frankfurt a pierdut 0,1%.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...