Acţiunile europene au închis în scădere

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de miercuri în scădere după ce bursa de pe Wall Street a inversat evoluţia pozitivă din prima parte a şedinţei, iar declinul titlurilor Arcelor Mittal a anulat efectul creşterii din sectorul aviaţiei, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 31 oct. 2012, 20:44
Acţiunile europene au închis în scădere

Indicele Stoxx Europe 600 a coborât cu 0,5%, dar în octombrie a avansat cu 0,7%.

Acţiunile Arcelor Mittal au scăzut cu 6,4%, după ce producătorul de oţel a propus reducerea dividendelor, în urma pierderilor din trimestrul al treilea.

Titlurile companiilor aeriene au avut printre cele mai bune evoluţii. Acţiunile Deutsche Lufthansa au urcat cu 7,3% după o creştere de 30%, peste aşteptări, a profitului în trimestrul al treilea.

Air France-KLM au avansat cu 8,4% în urma unui profit net pe acţiune de 0,85 euro în trimestrul al treilea, în urcare de la 0,05 euro în urmă cu un an.

Volumul tranzacţiilor pe bursele europene a fost scăzut în ultimele câteva zile, bursa din New York fiind închisă luni şi marţi din cauza uraganului Sandy.

Indicii naţionali au scăzut pe 15 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală.

Indicele londonez FTSE 100 a pierdut 1,2%, CAC 40 al bursei din Paris 0,9%, iar DAX al bursei din Frankfurt 0,3%.

Te-ar mai putea interesa și
ANCOM anunță că a primit o nouă plângere în context electoral din partea unui actor politic, legată de limitarea cheltuielilor zilnice pe o platformă online
ANCOM anunță că a primit o nouă plângere în context electoral din partea unui actor politic, legată de limitarea cheltuielilor ...
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat, sâmbătă, că a primit o nouă plângere în context electoral din partea unui actor politic, care......
Control ANPC pe litoral înainte de minivacanța de 1 Mai. Institiția condusă de Piedone a dat amenzi de 71.500 de lei și a oprit activitatea a trei operatori economici
Control ANPC pe litoral înainte de minivacanța de 1 Mai. Institiția condusă de Piedone a dat amenzi de 71.500 de lei ...
Comisarii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au efectuat, vineri, o serie de acţiuni ...
VIDEO Moment istoric. Au început lucrările la primul pod peste Prut, după Revoluţie
VIDEO Moment istoric. Au început lucrările la primul pod peste Prut, după Revoluţie
Astăzi, au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane ...
Ministerul Energiei a semnat vineri cu primării și entități publice 60 de contracte noi de finanțare pentru construirea de parcuri fotovoltaice
Ministerul Energiei a semnat vineri cu primării și entități publice 60 de contracte noi de finanțare pentru construirea ...
Un număr de 60 de noi contracte pentru construirea de parcuri fotovoltaice în comunităţile locale au fost semnate, vineri, ...