Acţiunile europene au închis în scădere
Indicele Stoxx Europe 600 a pierdut 0,17%.
„Investitorii au fost optimişti, încrederea luând-o înaintea factorilor fundamentali. Apoi şi-au dat seama dintr-o dată că lucrurile nu sunt în ordine în zona euro, iar factorul declanşator a fost reprezentat de datele referitoare la PIB. Este trezirea la realitate”, a declarat Alastair Winter, economist şef la Daniel Stewart Securities.
Acţiunile Bankia au scăzut cu 12%. Fondul spaniol de salvare a băncilor a anunţat că acţionarii Bankia riscă pierderi considerabile, întrucât măsurile de restructurare ar putea duce la reducerea considerabilă a valorii nominale a acţiunilor.
Titlurile Nestle au coborât cu 2,3%, compania raportând cea mai lentă creştere a vânzărilor din ultimii trei ani, în 2012, din cauza problemelor economice din SUA şi Europa.
Acţiunile Renault au avansat cu 7,65%, grupul anticipând creşterea vânzărilor la nivel mondial, în acest an.
Titlurile bancare au avut o evoluţie negativă în Franţa, cu Societe Generale în scădere cu 3,48%, iar Credit Agricole cu 1,87%.
Indicele londonez FTSE 100 a coborât cu 0,5%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,78%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 1,05%.
Produsul Intern Brut al UE a scăzut cu 0,5% în trimestrul patru al anului trecut faţă de cel anterior, respectiv cu 0,6% raportat la perioada corespunzătoare din 2011, iar recesiunea din zona euro s-a înrăutăţit, cu cea mai proastă evoluţie din ultimii 4 ani.