Acţiunile europene au închis în scădere
Indicele Stoxx Europe 600 a coborât cu 0,7%. În ultimele trei săptămâni, indicele a urcat cu 5,6%, datorită optimismului investitorilor că băncile centrale din întreaga lume vor continua să susţină redresarea economică.
„Cred că riscurile politice din zona euro vor fi în atenţia investitorilor, în următoarele săptămâni”, a declarat Witold Bahrke, manager de fonduri la PFA Pension A/S în Copenhaga.
Încrederea în economia germană a scăzut în mod neaşteptat în luna iulie, potrivit datelor publicate marţi de institutul ZEW, care au fost sub aşteptările analiştilor.
Indicii naţionali au scăzut pe 16 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală.
Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,4%, indicele londonez FTSE 100 cu 0,5%, iar CAC 40 al bursei din Frankfurt cu 0,7%.
Acţiunile Telecom Italia au coborât cu 3,4%. Compania a anunţat că o decizie a autorităţilor de reglementare de reducere a tarifelor de conectare la reţea a afectat fezabilitatea unei separări a operaţiunilor de telefonie fixă de restul activităţilor.
Titlurile Swedbank au scăzut cu 3,9%, banca raportând un profit net sub estimările analiştilor, pentru primestrul al doilea.
Acţiunile Rio Tinto au avansat cu 2,7% după ce a raportat creşterea producţiei de minereu de fier în trimestrul al doilea, iar componenta minieră a Stoxx 600 a avut cea mai bună performanţă în cadrul indicelui.
Deutsche Lufthansa a înregistrat o creştere de 0,8% a titlurilor, Goldman Sachs îmbunătăţind ratingul acestora de la vânzare la neutru.