Acţiunile europene au închis în scădere

Economica.net
26 08. 2013
burse_europa_03298900

Indicele Stoxx 600 a scăzut cu 0,1%, iar volumul tranzacţiilor a fost cu 54% sub media ultimelor 30 de zile, bursa din Londra fiind închisă pentru o sărbătoare publică.

„Există o anumită îngrijorare legată de incertitudinile politice din Italia. Este reflexul asumării şi renunţării la risc. Băncile sunt în prima linie”, a declarat Raimund Saxinger, manager de fonduri la Frankfurt-Trust Investment.

AcţiunileUniCredit, cea mai mare bancă din Italia, au coborât cu 3,5%, membrii Partidului Libertăţii, al fostului premier Silvio Berlusconi, ameninţând că vor declanşa căderea Guvernului condus de Enrico Letta, dacă va fi menţinută o lege privind taxarea proprietăţilor. La originea disputei ar fi însă riscul excluderii din Senat a lui Berlusconi, în urma condamnării sale la închisoare pentru fraudă fiscală.

Randamentul obligaţiunilor italiene pe termen de 10 ani a urcat la 4,4%, iar spreadul faţă de obligaţiunile germane de referinţă a atins 2,51%.

Economistul american Nouriel Roubini a avertizat că o criză a guvernului Letta va creşte spreadul obligaţiunilor italiene la peste 3% în numai câteva zile.

În SUA, comenzile pentru bunuri de folosinţă îndelungată au scăzut peste aşteptări în luna iulie, cu 7,3%, cel mai mult după august 2012, după trei luni de creşteri. În iunie a fost consemnat un avans de 3,9%.

Indicii naţionali au scăzut pe 13 din 17 pieţe de capital din Europa Occidentală care au fost deschise. CAC 40 al bursei din Paris a scăzut cu 0,1%, în timp ce DAX al bursei din Frankfurt a urcat cu 0,1%.

Indicele italian FTSE MIB a coborât cu 2,1%. Acţiunile Intesa Sanpaolo, a doua mare bancă italiană, au scăzut cu 3,3%, iar cele ale Mediaset, companie deţinută de Berlusconi, cu 6,3%.

Titlurile Fiat Industrial, producătorul de vehicule comerciale separat în 2011 de grupul Fiat, au închis cu 1,7% sub cotaţia de vineri, din cauza demisiei directorului financiar.

Acţiunile Sanofii au avansat cu 2,4%, cea mai mare creştere în indicele Stoxx 600. Producătorul francez de medicamente a anunţat rezultate superioare la testele unui vaccin pentru gripă, faţă de versiunea standard a produsului.