Acţiunile europene au închis în scădere
Indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu 0,9%, la cel mai redus nivel din 17 iulie. La nivelul săptămânii indicele a pierdut 2,4%, iar în această lună 0,8%, declinul fiind provocat de teama unei intervenţii militare a SUA şi aliaţilor său în Siria.
„Pe termen scurt, acţiunile europene au mers un pic prea departe. Suntem îngrijoraţi că oamenii confundă stabilizarea economiei zonei euro cu creşterea şi se lasă duşi de val”, a declarat Max King, analist în investiţii la Investec Asset Management.
Volumul tranzacţiilor cu acţiuni membre ale Stoxx 600 a fost cu 21% peste media ultimelor 30 de zile.
În Europa, încrederea în economia zonei euro a atins în august maximul ultimilor doi ani, a anunţat Comisia Europeană, fiind peste aşteptările analiştilor.
În SUA, un barometru de afaceri calculat de MNI Chicago Report a avansat în august faţă de luna precedentă de la 52,3 puncte la 53 de puncte. Depăşirea pragului de 50 de puncte indică intensificarea activităţilor. Datele Departamentului pentru Comerţ au arătat creşterea cheltuielilor de consum cu doar 0,1%, sub estimările analiştilor.
Indicii naţionali au scăzut pe toate pieţele de capital din Europa Occidentală, cu excepţia Greciei. Indicele londonez FTSE 100 a pierdut 1,1%, CAC 40 al bursei din Paris 1,3%, iar DAX al bursei din Frankfurt 1,1%.
În sectorul petrolier, acţiunile BP au scăzut cu 1%, iar Total şi Shell cu 1,4%.
Titlurile Danone au coborât 1,6%, grupul anunţând declinul vânzărilor diviziei producătoare de alimente pentru sugari în Asia. Grupul a fost nevoit să retragă produse de pe piaţa asiatică, din cauza unui ingredient contaminat.
Acţiunile Telecom Italia au avansat cu 9,4%, după ce Sanford C. Bernstein & Co a apreciat că cea mai mare companie de telefonie din italia este o posibilă ţintă de preluare pentru operatori precum Vodafone Group şi AT&T.
Titlurile L’Oreal au urcat cu 3,2%, cea mai mare creştere din ultimele patru luni, în urma anunţării unui profit operaţional de 2,04 miliarde de euro.