Acţiunile europene au închis în scădere
Indicele Stoxx Europe 600 a coborât cu 0,5%. Volumul tranzacţiilor cu acţiuni incluse în indicele Stoxx 600 a fost cu 16% mai mare decât media ultimelor 30 de zile.
„După creşterea mare la care am asistat ieri, este justificat ca astăzi să vedem o retragere, investitorii consideră că este un moment bun să vândă”, a declarat Dirk Thiels, director la KBC Asset Management în Bruxelles.
Acţiunile europene au crescut luni în urma retragerii candidaturii lui Lawrence H. Summers la preşedinţia Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite. Potrivit analiştilor, contracandidata sa Janet Yellen va reduce mai lent achiziţiile lunare de obligaţiuni ale Fed.
Analiştii anticipează că Fed va decide la şedinţa de politică monetară de marţi şi miercuri restrângerea cu 10 miliarde de dolari a acestor achiziţii, de la nivelul actual de 85 de miliarde de dolari. În iulie, analiştii prognozau că reducerea va fi de 20 de miliarde de dolari.
„Oamenii sunt nesiguri în legătură cu ce va face Fed în această săptămână”, a spus Thiels.
Indicii naţionali au scăzut pe 14 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele DAX al bursei din Frankfurt şi CAC 40 al bursei din Paris au coborât cu 0,2%, iar FTSE 100 al bursei londoneze a scăzut cu 0,8%.
Acţiunile Lloyds au închis cu 3,5% sub cotaţia de luni după ce guvernul britanic a vândut o participaţie de 3,2 miliarde de lire sterline (5,1 miliarde dolari) la bancă.
Titlurile Total au scăzut cu 1,3%, în urma informaţiei că Groupe Bruxelles Lambert ar putea să vândă participaţia de 4% deţinută la producătorul francez de petrol.
Acţiunile Continental au coborât cu 3,1%. Companiile Schaeffler şi Schaeffler Verwaltungs au vândut o participaţie de 4% la al doilea mare producător european de componente auto.
Componenta titlurilor auto în indicele Stoxx 600 a scăzut cu 1,4%, influenţate de datele care arată un declin de 4,9% al vânzărilor de maşini în Europa, în luna august. Titlurile VW au pierdut 1,5%, iar PSA Peugeot Citroen şi Renault 2,5%, respectiv 2,4%.
Anca Dumitrescu, anca.dumitrescu@mediafax.ro