Acţiunile europene au închis în scădere

Economica.net
12 11. 2013
burse_europa_41553300_69357500

Indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu 0,6%, transmite Bloomberg.

„Este corect să spunem că, pentru următorul val de creştere, China şi pieţele emergente trebuie să facă reforme structurale. În Europa, participanţii la tranzacţii analizează încă ştirile de săptămâna trecută de la BCE, care încep să provoace o anumită incertitudine în privinţa semnelor de deflaţie, care ar fi un punct de răscruce pentru Europa”, a declarat Manish Singh, director de investiţii la Crossbridge Capital în Londra.

Indicii naţionali au scăzut pe 16 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele CAC 40 al bursei din Paris a coborât cu 0,6%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,3%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu sub 0,1%.

Liderii politici chinezi au afirmat, la încheierea primei şedinţe plenare de sub conducerea preşedintelui Xi Jinping, că pieţele trebuie să joace un rol decisiv în alocarea resurselor economice.

Acţiunile Norsk Hydro au scăzut cu 5.5%. Vale, cel mai mare exportator de minereu de fier din lume, a vândut participaţia deţinută la Norsk pentru 1,8 miliarde de dolari.

Componenta companiilor miniere în Stoxx 600 a avut cea mai slabă performanţă în cadrul indicelui. Titlurile Anglo American au coborât cu 2,3%, Fresnillo cu 3,9%, iar Polymetal International cu 5,5%.

Titlurile Infineon Technologies au scăzut cu 5,6%, cel mai mult din luna iunie, după ce compania a estimat reducerea profitului în primul trimestru fiscal, din cauza declinului veniturilor la divizia de cipuri.

Acţiunile GlaxoSmithKline au scăzut cu 0,8%, influenţate de faptul că grupul britanic a anunţat că un medicament pentru tratarea afecţiunilor cardiace nu a avut rezultatele scontate în testele efectuate.

Swiss Life a înregistrat o creştere a titlurilor de 5,1%, în urma anunţării demisiei directorului general, care va fi înlocuit de directorul de investiţii.