Acţiunile europene au închis la maximul ultimilor cinci ani şi jumătate

Acţiunile europene au evoluat marţi în creştere, iar indicele Stoxx Europe 600 a închis la cel mai ridicat nivel după mai 2008, susţinute de datele privind şomajul din Germania şi revenirea Irlandei pe piaţa de obligaţiuni după încheierea programului internaţional de salvare a ţării.
Economica.net - mar, 07 ian. 2014, 20:12
Acţiunile europene au închis la maximul ultimilor cinci ani şi jumătate

Indicele Stoxx 600 a urcat cu 0,7% după ce anul trecut a crescut cu 17%, relatează Bloomberg.

Componenta bancară a Stoxx 600 a atins marţi maximul ultimilor doi ani şi jumătate, contribuind cel mai mult la evoluţia pozitivă a indicelui.

„Ce este bine pentru Germania este bine şi pentru restul Europei. Există şanse bune ca economia europeană să fi atins nivelul minim anul trecut. În prezent, investitorii sunt de un optimism moderat”, a declarat Pierre Mouton, manager de portofoliu la compania Notz, Stucki & Cie. în Geneva.

Volumul tranzacţiilor cu acţiuni care compun Stoxx 600 a fost cu 50% mai mare faţă de media ultimelor 30 de zile.

Numărul şomerilor din Germania a înregistrat în luna decembrie cel mai mare declin după decembrie 2011, de 9.000 de persoane, potrivit datelor publicate marţi de Agenţia Federală a Muncii. Rata şomajului s-a menţinut la 6,9%.

Irlanda a revenit marţi pe piaţa de obligaţiuni cu o emisiune de 3,75 de miliarde de euro, pe termen de 10 ani, cererea fiind de aproape cinci ori mai mare decât oferta. Randamentul obligaţiunilor irlandeze pe 10 ani deja existente pe piaţă a atins minimul ultimilor opt ani. Succesul Irlandei ar putea încuraja şi Portugalia să revină pe piaţă, potrivit Credit Suisse Group.

Randamentele obligaţiunilor de acest tip ale Portugaliei şi Italiei au coborât la cel mai redus nivel după luna mai a anului trecut, în urma emisiunii irlandeze, în timp ce obligaţiunile Greciei au atins un minim după luna mai 2010.

Indicii naţionali au crescut pe 16 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele german DAX şi CAC 40 al bursei din Paris au avansat cu 0,8%, iar FTSE 100 al bursei londoneze cu 0,4%. Indicele spaniol IBEX 35 a crescut cu 2,9%, cel mai mult din ultimele şase luni şi la cel mai ridicat nivel după iulie 2011.

Acţiunile Banco Espirito Santo au avansat cu 5,7%, iar Banco BPI cu 4,4%. Titlurile Banco Popular Espanol au încheiat şedinţa în urcare cu 6,6% şi CaixaBank cu 7,2%.

Vestas Wind Systems a înregistrat o creştere a acţiunilor de 6,1%, la cel mai ridicat nivel din aprilie 2011. Acţiunile producătorului de turbine eoliene sunt pe un trend ascendent de 10 şedinţe, cea mai lungă perioadă de creştere din ultimele opt luni.

Te-ar mai putea interesa și
Ploile torențiale lovesc în  șoferi. Despăgubire record: Aproape 700.000 de lei pe CASCO, sute de dosare deschise zilnic
Ploile torențiale lovesc în șoferi. Despăgubire record: Aproape 700.000 de lei pe CASCO, sute de dosare deschise zilnic
Despăgubire record: cea mai mare daună plătită de firmele de asigurare în baza unei polițe CASCO, ca urmarea a unor daune suferite din cauza inundațiilor generate de ploile torențiale, a fost......
Cod galben și portocaliu emise de ANM pentru ploi și intensificări ale vântului în următoarele două zile
Cod galben și portocaliu emise de ANM pentru ploi și intensificări ale vântului în următoarele două zile
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi atenționări Cod galben și Cod portocaliu de ploi ...
Grupul Stellantis a numit un nou CEO în locul lui Carlos Tavares
Grupul Stellantis a numit un nou CEO în locul lui Carlos Tavares
La mai bine de un an de la demisia neașteptată a lui Carlos Tavares, grupul Stellantis a numit un nou director executiv. ...
Premieră la Cluj-Napoca. Experiență cinematografică premium IMAX cu Laser și un open-air cinema. IULIUS va aduce în RIVUS brandul CINEPLEXX, cu tehnologii de ultimă generație
Premieră la Cluj-Napoca. Experiență cinematografică premium IMAX cu Laser și un open-air cinema. IULIUS va aduce în ...
RIVUS Cluj-Napoca, cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România, investiție de peste jumătate de miliard de ...