Acţiunile europene au închis la minimul ultimei luni

Economica.net
06 03. 2012
bursa_sua_92226400

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a coborât cu 2,4%. Investitorii au marcat profiturile după apariţia unor noi temeri că Grecia nu va atrage un sprijin suficient din partea creditorilor privaţi pentru restructurarea datoriilor.

Piaţa a fost trasă în jos şi de îngrijorarea legată de încetinirea creşterii economice în China, Europa şi Brazilia.

„Se pare că piaţa s-a întrecut pe sine în ultimele săptămâni”, a declarat Markus Huber, director la compania ETX Capital, adăugând că atâta timp cât incertitudinile din jurul Greciei se vor menţine, pieţele vor fi vulnerabile la scăderi.

Acţiunile băncilor din zona euro cu expuneri mari la datoriile suverane ale ţărilor din regiune au înregistrat printre cele mai mari scăderi.

Pe alte pieţe europene, indicele pan-european FTSE 100 a coborât cu 1,86%, DAX al bursei din Frankfurt cu 3,4% şi CAC 40 al bursei din Paris cu 3,58%.

Indicele FTSE Mib al bursei din Milano a pierdut 3,39%, iar indicele general al bursei din Madrid a scăzut cu 3%.