Acţiunile europene deschid în creştere

Acţiunile europene au crescut pentru prima dată în ultimele trei şedinţe, după ce date privind schimburile comerciale ale Chinei au depăşit aşteptările, în timp ce liderii europeni pregătesc implementarea de reduceri la bugetul UE pentru prima dată, potrivit Bloomberg.
Economica.net - vin, 08 feb. 2013, 09:21
Acţiunile europene deschid în creştere

Cotaţia Hugo Boss a avansat cu 1,3%, susţinută de rezultate peste aşteptările analiştilor în trimestrul al patrulea. Alcatel-Lucent a urcat cu 3,3%, creşterea fiind susţinută de o revizuire a ratingului acordat companiei de banca americană Morgan Stanley. PSA Peugeot Citroen a coborât cu 3,6%, după ce a anunţat revizuirea în scădere a valorii unor active cu 4,13 miliarde de euro comparativ cu mijlocul anului trecut.

Indicele Stoxx Europe 600 a crescut cu 0,4%. Indicatorul se află în urcare cu 1,9% comparativ cu începutul acestui an.

Exporturile şi importurile Chinei au avansat peste aşteptări în ianuarie, lună cu cinci zile lucrătoare mai mult faţă de prima lună a anului anterior. Livrările pe piaţa externă au urcat cu 25% faţă de anul anterior, au anunţat autorităţile chineze, comparativ cu un avans de 17,5% anticipat de analişti. Importurile au fost mai mari cu 28,8%, peste media de 23,5% a analiştilor consultaţi de Bloomberg.

La Bruxelles, liderii UE se pregătesc pentru reducerea bugetului blocului comunitar. După o noapte de negocieri, reprezentanţii statelor membre au reluat discuţiile în această dimineaţă pentru a analiza un plafon al cheltuielilor de 960 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, în scădere de la nivelul de 1.047 miliarde de euro propus iniţial şi sub 994 miliarde de euro pentru actualul ciclu bugetar.

Pe bursele importante din Europa, indicele DAX (Frankfurt) a avansat cu 0,3%, iar FTSE 100 (Londra) şi CAC 40 (Paris) cu câte 0,45%.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...