Acţiunile europene deschid în creştere

Economica.net
08 04. 2013
london_stock_exchange_415x275_29651000

Cotaţiile Banco Espirito Santo şi Banco Comercial Portugues, cele mai mare două instituţii de credit din Portugalia au scăzut cu peste 4%, după ce curtea constituţională a blocat o parte a unui plan pentru reducerea deficitului bugetar.

Indicele StoxxEurope 600 a avansat cu 0,5%. Indicatorul a pierdut 2,3% săptămâna trecută, ca urmare a publicării în SUA de date care au sugerat că cea mai mare economie a lumii a încetinit.

„Lichiditatea foarte mare de pe pieţele de capital face foarte improbabil un declin al cotaţiilor. Nu există un motiv clar pentru o retragere”, a declarat Chris Weston, analist la IG Melbourne.

Compania Alcoa, cel mai mare producător de aluminiu din SUA, dă startul neoficial al sezonului de raportări financiare în Statele Unite după închiderea şedinţei bursiere de luni. Profiturile la companiile din componenţa S&P 500 ar putea să scadă în primul trimestru cu 1,8%, primul declin după 2009.

Pe marile burse din Europa, indicii FTSE 100 (Londra) şi CAC 40 (Paris) au avansat cu 0,4%, iar DAX (Frankfurt), cu 0,2%.