Acţiunile europene deschid în creştere

Acţiunile europene au deschis în creştere şedinţa de marţi, după ce compania americană Alcoa a raportat rezultate finaciare peste aşteptări, iar inflaţia din China a fost mai redusă decât anticipau analiştii, potrivit Bloomberg.
Economica.net - mar, 09 apr. 2013, 08:03
Acţiunile europene deschid în creştere

Cotaţiile BHP Billiton şi Rio Tinto Group, cele mai mari două companii miniere din lume, au urcat cu peste 1,9%, susţinute de preţurile metalelor. Acţiunile conglomeratului francez Lagardere au crescut cu 1,1%, după ce a anunţat că urmează să vândă participaţia pe care o deţine la concernul european EADS pentru 2,3 miliarde de euro.

Indicele Stoxx Europe 600 a avansat cu 0,5%.

„Se pare că deja s-au încheiat dezbaterile dacă declinul de săptămâna trecută a fost începutul unei corecţii a pieţei sau un mic accident pe trendul de creştere. Se pare că nu există niciun motiv de îngrijorare”, a declarat Jonathan Sudaria, trader la Capital Spreads Londra.

Alcoa, cel mai mare producător de aluminiu din SUA, a raportat luni după închiderea burselor profit mai mare decât estimau analiştii.

În China, un indice al preţurilor de consum a urcat cu 2,1% în martie faţă de aceeaşi lună a anului anterior, potrivit biroului de statistică. Media estimărilor analiştilor consultaţi de Bloomberg s-a situat la 2,5%.

Exporturile Germaniei au scăzut în februarie cu 1,5%, comparativ cu ianuarie, declinul fiind mai mare decât a fost anticipat de economişti.

Pe marile burse europene, indicii FTSE 100 (Londra) şi DAX (Frankfurt) au urcat cu câte 0,5%, iar CAC 40 (Paris) cu 0,7%.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul cazurilor de rujeolă din Europa a crescut în ultimul an. 85% dintre îmbolnăviri sunt în România – Fundaţiei Friedrich Ebert
Numărul cazurilor de rujeolă din Europa a crescut în ultimul an. 85% dintre îmbolnăviri sunt în România – Fundaţiei ...
Numărul cazurilor de rujeolă a crescut, în perioada februarie 2024 - ianuarie 2025, la nivel european, iar România se află în centrul acestei tendinţe, raportând 85% dintre cele înregistrate......
Metrorex și-a bugetat pierderi de 180,83 de milioane de lei pentru acest an, similare cu cele din 2024
Metrorex și-a bugetat pierderi de 180,83 de milioane de lei pentru acest an, similare cu cele din 2024
Metrorex estimează pentru anul în curs o pierdere de 180,83 de milioane de lei, în scădere cu 0,21% faţă de nivelul ...
Războiul valutar bate la ușă? Dedolarizarea accelerează pe fondul tensiunilor comerciale globale
Războiul valutar bate la ușă? Dedolarizarea accelerează pe fondul tensiunilor comerciale globale
Dacă tarifele vamale nu sunt decât vârful aisbergului? Administrația Trump pare hotărâtă să pună capăt erei în ...
ANM: Ritmurile vegetative ale culturilor agricole vor evolua pe ansamblu normal în cea mai mare parte a teritoriului agricol
ANM: Ritmurile vegetative ale culturilor agricole vor evolua pe ansamblu normal în cea mai mare parte a teritoriului agricol
Rezerva de umiditate în ogor se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte ...