Acţiunile europene deschid în creştere

Acţiunile europene au deschis joi în creştere, revenind în urma declinului înregistrat în ultimele patru şedinţe, după ce companii precum Syngenta, SABMiller şi Nestle au raportat rezultate financiare, potrivit Bloomberg.
Economica.net - joi, 18 apr. 2013, 08:27
Acţiunile europene deschid în creştere

Cotaţia SABMiller a avansat, susţinută de vânzări peste aşteptările analiştilor la cel mai mare producător de bere din lume. Nestle a scăzut cu 1,6%, după ce compania a raportat cel mai lent avans al vânzărilor în primul trimestru începând din 2009.

Cotaţia retailerului francez Carrefour a crescut cu 0,6%, în urma vânzărilor de 20,8 miliarde de euro raportate pentru primul trimestru, în linie cu estimările analiştilor.

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,2%, revenind de la cel mai redus nivel începând cu sfârşitul anului trecut.

„Sunt rezultate mixte, astfel că ne vom orienta după imaginea macroeconomică. O situaţie mixtă, dar o dispoziţie uşor mai pozitivă”, a declarat Matt Basi, şef al diviziei de trading la firma CMC Markets.

Bursele europene au scăzut miercuri, cu indicele StoxxEurope 600 în declin cu 1,5%. Pieţele din SUA au închis, de asemenea, în scădere, din cauza rezultatelor financiare sub aşteptări raportate de unele companii.

Pe marile burse din Europa, indicii FTSE 100 (Londra) şi DAX (Frankfurt) au avansat cu 0,2%, iar CAC 40 (Paris) cu 0,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air a efectuat primul zbor pe ruta Cluj-Napoca – Castellón
Wizz Air a efectuat primul zbor pe ruta Cluj-Napoca – Castellón
Wizz Air se exinde pe aeroportul din Cluj-Napoca cu o nouă rută. ...
Alertă de la Banca Naţională – Avertisment pentru români. Mare atenţie la noile „ţepe”
Alertă de la Banca Naţională – Avertisment pentru români. Mare atenţie la noile „ţepe”
BNR avertizează în privinţa apariției unor noi tentative de fraudă, prin telefon, mesaje şi site-uri care încearcă ...
Cel mai scump aur din istorie – Un nou record. Pragul de 3.200 de dolari/uncie a fost depăşit pentru prima dată
Cel mai scump aur din istorie – Un nou record. Pragul de 3.200 de dolari/uncie a fost depăşit pentru prima dată
Cotaţia aurului a trecut vineri pentru prima dată peste pragul de 3.200 de dolari uncia, alimentat de deprecierea dolarului ...
Grupul Banca Transilvania se extinde în Republica Moldova și cumpără Microinvest
Grupul Banca Transilvania se extinde în Republica Moldova și cumpără Microinvest
Grupul Banca Transilvania a anunțat că Victoriabank a semnat acordul prin care va cumpara Microinvest, liderul pieței ...