Acţiunile europene deschid în scădere

Economica.net
21 12. 2012
stocks_61368000

Cotaţia producătorului de oţel ArcelorMittal a scăzut cu 3,1%, în urma unui anunţ al grupului privind o reevaluare în scădere cu 4,3 miliarde de dolari a unor active. Aeroports de Paris a coborât cu 8,3%, după estimări referitoare la profit. Acţiunile Adidas au avansat cu 1%, evoluţia fiind susţinută de profitul trimestrial peste aşteptări anunţat de rivalul Nike.

Indicele Stoxx Europe 600 a pierdut 0,2%. Indicatorul se îndreaptă către a şaptea lună de creştere, în contextul programelor Băncii Centrale Europene şi Rezervei Federale a SUA pentru susţinerea pieţei financiare.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, republicanul John Boehner, a renunţat la un plan care ar fi permis taxe mai mari pentru persoanele cu venituri de peste 1 milion de dolari, cedând presiunilor din interiorul propriului partid. Discuţiile dintre Boehner şi şreşedintele SUA, Barack Obama, sunt deja în întârziere. Cei doi mai au la dispoziţie 10 zile pentru un compromis asupra bugetului.

Membrii Camerei Reprezentanţilor şi cei ai Senatului nu vor vota asupra chestiunilor legate de buget decât după Crăciun, astfel că au la dispoziţie mai puţin de o săptămână pentru a găsi o soluţie care să evite majorări de taxe şi reduceri de cheltuieli, la începutul anului următor, cu impact de 600 de miliarde de euro.

Biroul pentru Buget al Congresului a avertizat că Statele Unite vor intra, probabil, din nou în recesiune în cazul în care politicienii nu ajung la un acord.

Pe marile burse din Europa, indicele FTSE 100 (Londra) a pierdut 0,5%, DAX (Frankfurt) a coborât cu 0,4%, iar CAC 40 (Paris) cu 0,3%.