Acţiunile europene deschid în scădere

Acţiunile europene au deschis şedinţa de luni cu cea mai puternică scădere din ultimele două săptămâni, după ce statele zonei euro au cerut Ciprului să impună o taxă pe depozitele bancare, în schimbul unui program de ajutor financiar, potrivit Bloomberg.
Economica.net - lun, 18 mart. 2013, 08:49
Acţiunile europene deschid în scădere

Cotaţiile STMicroelectronics şi Ericsson au pierdut 1%, respectiv 2,1%, ca urmare a unei decizii de divizare a companiei mixte neprofitabile ST- Ericsson, cu operţiuni de producţie de cipuri. BHP Billiton a scăzut cu 2,1%, declinul fiind cauzat de evoluţia negativă a preţurilor metalelor.

Indicele Stoxx Europe 600 a coborât cu 1,2%, cel mai mare declin în deschidere începând cu 26 februarie. Bursele din Cipru şi Grecia sunt închise luni, din cauza unei sărbători.

„Euforia legată de UE s-a cam încheiat. Este un eveniment seminificativ. Dacă eşti trader, este puţin probabil să faci noi investiţii riscante în această dimineaţă”, a declarat Guy Foster, manager pentru un fond de 39 de miliarde de dolari la Brewin Dolphin Securities.

Chiar dacă Cipru reprezintă mai puţin de jumătate de procent din economia zonei euro, o posibilă retragere masivă a depozitelor din băncile cipriote ar putea reaprinde criza datoriilor, declanşată în 2009 în Grecia.
Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, va încerca să convingă parlamentul să susţină propunerea zonei euro. Ajutorul financiar al zonei euro a fost redus de la o propunere iniţială de circa 17 miliarde de euro la numai 10 miliarde de euro, urmând ca Cipru să genereze fonduri proprii de 5,8 miliarde de euro prin taxarea depozitelor din băncile locale.

Pe marile burse din Europa, indicele FTSE 100 (Lodra) a deschis în scădere cu 1,5%, CAC 40 (Paris) cu 2,1%, iar DAX (Frankfurt) cu 1,6%.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă de la Banca Naţională – Avertisment pentru români. Mare atenţie la noile „ţepe”
Alertă de la Banca Naţională – Avertisment pentru români. Mare atenţie la noile „ţepe”
BNR avertizează în privinţa apariției unor noi tentative de fraudă, prin telefon, mesaje şi site-uri care încearcă să păcălească cetăţenii. Infractorii încearcă să-i păcălească pe......
Cel mai scump aur din istorie – Un nou record. Pragul de 3.200 de dolari/uncie a fost depăşit pentru prima dată
Cel mai scump aur din istorie – Un nou record. Pragul de 3.200 de dolari/uncie a fost depăşit pentru prima dată
Cotaţia aurului a trecut vineri pentru prima dată peste pragul de 3.200 de dolari uncia, alimentat de deprecierea dolarului ...
Grupul Banca Transilvania se extinde în Republica Moldova și cumpără Microinvest
Grupul Banca Transilvania se extinde în Republica Moldova și cumpără Microinvest
Grupul Banca Transilvania a anunțat că Victoriabank a semnat acordul prin care va cumpara Microinvest, liderul pieței ...
Ce efect va avea asupra furnizorilor de energie obligația a plăti 30% din energia cumpărată la momentul tranzacționării
Ce efect va avea asupra furnizorilor de energie obligația a plăti 30% din energia cumpărată la momentul tranzacționării
Plata în avans pentru contractele cu livrare în viitor, care urmează să fie impusă de ANRE. ar putea să ii determine ...