Acţiunile europene deschid în scădere
Vodafone Group a scăzut cu 3,2%, după ce compania americană Verizon Communications a negat informaţii apărute în presa internaţională că ar analiza o preluare a grupului telecom britanic.
Indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu 0,3%.
„Se impunea, cu siguranţă, o corecţie pe pieţele dezvoltate. Lipsa creşterii economice, continua deteriorare a rezultatelor financiare ale companiilor – acestea sunt elementele principale pentru trimestrul al doilea”, a declarat directorul de investiţii al fondului RMG Wealth Management, Stewart Richardson, pentru Bloomberg TV.
Pe marile burse din Europa, indicele FTSE 100 (Londra) a coborât cu 0,4%, CAC 40 (Paris) a scăzut cu 0,7%, iar DAX (Frankfurt) cu 0,2%.