Acţiunile europene deschid indecis

Economica.net
14 12. 2012
stock_exchange_60721900

Cotaţia Alcatel-Lucent a urcat cu 13%, după ce compania a anunţat că a ajuns la un acord de finanţare de 2,1 miliarde de dolari cu Goldman Sachs şi Credit Suisse. Akzo Nobel a avansat cu 6,2%, evoluţia fiind susţinută de un anunţ privind vânzarea unei divizii din America de Nord.

Indicele Stoxx Europe 600, a avansat cu mai puţin de 0,1%. Indicatorul este în urcare cu 14% în acest an.

„Este o nouă zi aglomerată pentru date economice în Europa. Totuşi, foarte probabil, mulţi investitori vor fi preocupaţi de evoluţia de la Washington. Pieţele vor continua tranzacţiile precaute, până se ajunge la o soluţie”, a declarat Zahid Mahmood, trader la Capital Spreads.

Europe Stoxx 600 a scăzut joi, după un comentariu al preşedintelui Rezervei Federale a SUA (Fed), Ben Bernanke, că instituţia nu dispune de instrumentele necesare pentru a compensa impactul negativ al reducerilor de cheltuieli şi majorărilor d taxe care ar urma să fie activate automat la începutul anului următor, în cazul în care politicienii americani nu se înţeleg asupra unei alternative.

Pe marile burse din Europa, indicele FTSE 100 (Londra) a avansat cu 0,2%, iar DAX (Frankfurt) cu 0,22%, în timp ce CAC 40 (Paris) a stagnat.