Acţiunile europene deschid indecis

Economica.net
07 03. 2013
bursa_londra__98225500

Grupul francez Carrefour a avansat cu 4,3%, după ce a raportat un declin al rezultatului operaţional mai redus decât anticipau analiştii. Cotaţia asigurătorului britanic Aviva a pierdut 15%, din cauza renunţării la plata de dividend.

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,1%. Indicatorul a atins în această săptămână cel mai ridicat nivel începând cu iunie 2008, pieţele de capital fiind susţinute de optimismul că băncile centrale din întreaga lume vor continua măsurile de stimulare a economiei.

„Pieţele sunt pe un trend clar de creştere, iar noile date şi dobânzile scăzute de pe piaţa obligaţiunilor pun presiune pe investitorii care şi-au menţinut o expunere limitată”, a afirmat Roger Peeters, director general la Close Brothers Seydler Research din Frankfurt.

BCE trebuie să analizeze la reuniunea de joi amploarea pericolului reprezentat de Italia pentru zona euro, ca urmare a impasului politic rezultat după alegerile parlamentare. Opţiunile BCE pentru susţinerea economiei europene includ reducerea dobânzii, noi finanţări pe termen lung pentru bănci, precum şi măsuri de încurajare a creditării companiilor mici şi mijlocii.

Cei mai mulţi analişti consultaţi de Bloomberg se aşteaptă ca BCE să menţină dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,75%.

În Marea Britanie, oficialii Băncii Angliei vor analiza reluarea achiziţiilor de active financiare şi alte măsuri, în contextul eforturilor de a ajuta economia.

Pe marile burse din Europa, indicele FTSE 100 (Londra) a urcat cu 0,3%, DAX (Frankfurt) cu 0,2%, iar CAC 40 (Paris) cu 0,5%.