Acţiunile europene închid la maximul ultimelor trei săptămâni
Indicele Stoxx Europe 600 a avansat cu 1,1%, anulând pierderile de 0,5% din ultimele trei şedinţe, transmite Bloomberg.
În Germania, încrederea investitorilor a atins în februarie cel mai ridicat nivel din aproape trei ani.
Titlurile Danone, cel mai mare producător de iaurt la nivel mondial, au înregistrat cea mai mare creştere după luna mai 2010, de 5,9%, grupul anunţând şi un program de reducere a numărului de angajaţi.
Indicii naţionali au avansat pe toate cele 18 pieţe de capital din Europa Occidentală, cu excepţia Islandei.
DAX al bursei din Frankfurt a urcat cu 1,6%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,9%, iar FTSE 100 a crescut la Londra cu 1%, la maximul ultimilor cinci ani.
Volumul tranzacţiilor cu acţiuni membre ale Stoxx 600 a fost cu 21% sub media ultimelor 30 de zile.