Acţiunile Facebook intră vinerea viitoare la tranzacţionare pe sistemul alternativ al BVB

Economica.net
29 11. 2012
bursa_17848500

Tradeville va fi market maker pentru aceste acţiuni, astfel că va ţine preţul de la Bucureşti la un nivel foarte apropiat de cel de pe piaţa Nasdaq din SUA.

Totodată, investitorii vor găsi permanent contraparte atât la vânzarea, cât şi la cumpărarea acţiunilor.

Casa de brokeraj a anunţat încă din luna august că intenţionează să aducă titlurile Facebook pe sistemul alternativ de tranzacţionare de la BVB.

Imediat după listarea Facebook, în luna mai, Tradeville a permis clienţilor săi să mizeze pe scăderea preţului acestor acţiuni, prin intermediul tranzacţionării contractelor pentru diferenţă (CFD) cu activ suport pe titlurile celei mai mari reţele sociale.

Oferta prin care Facebook s-a listat a fost una dintre cele mai mari derulate în sectorul tehnologic. În primele patru luni pe bursă, preţul acţiunilor Facebook a scăzut puternic, de la 38 de dolari la listare, la aproape 18 dolari.

Ulterior, acţiunile au început să recupereze din pierderea severă înregistrată în primele luni, iar de la începutul lunii septembrie preţul a urcat cu aproximativ 38%, astfel că la închiderea şedinţei de miercuri, aceste titluri erau cotate la 26,36 dolari. Preţul este cu 30% sub cel la care s-a listat compania.

Tradeville a adus majoritatea acţiunilor companiilor străine tranzacţionate în prezent pe sistemul alternativ al BVB, printre care Apple, Google, Siemens, BMW şi OMV.

Pentru ca investitorii români să poată cumpăra acţiuni ale unor companii străine direct de pe Bursa de la Bucureşti este nevoie ca un broker local să cumpere titlurile respective de pe bursa externă, unde sunt listate companiile respective, şi să le aducă la tranzacţionare pe sistemul alternativ la BVB.

Tranzacţiile pe unele burse externe au costuri mai ridicate din cauza comisioanelor. Spre exemplu, o investiţie pe piaţa ame­ricană ar trebui să fie în valoare de cel puţin 10.000-15.000 de euro, astfel că aducerea de acţiuni americane la Bucureşti este mai accesibilă pentru micii investitori.

Compania Facebook deţine şi operează cea mai mare reţea socială din lume, lansată în februarie 2004. La mijlocul lunii septembrie din acest an, Facebook a atins un miliard de utilizatori activi lunar. Facebook este acum al doilea cel mai vizitat site de pe Internet, după motorul de căutare Google.