Acţiunile Facebook vor face parte din indicele bursier S&P 500

Economica.net
12 12. 2013
facebook_17255100_81907400_60180200

Această modificare va avea loc după închiderea şedinţei de tranzacţionare din data de 20 decembrie, ceea ce înseamnă că acţiunile Facebook vor fi integrate efectiv în S&P 500 începând cu ziua de luni 23 decembrie.

Titlurile Facebook, care sunt deja cotate la bursa Nasdaq, fac de acum parte din ceea ce analiştii financiari numesc vedetele de pe Wall Street. Miercuri, la închiderea şedinţei, acţiunile Facebook erau cotate la 49,38 dolari, în creştere cu aproape 30% comparativ cu preţul de 38 de dolari înregistrat cu prilejul cotării iniţiale la bursă.

Indicele bursier S&P 500, a cărui denumire provine de la agenţia de rating Standard & Poor’s, regrupează 500 de companii americane pe baza capitalizării lor bursiere şi este considerat mai reprezentativ de investitori decât Dow Jones, care regrupează 30 de acţiuni şi care nu este ponderat de capitalizarea companiilor cotate.

Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, cu peste un miliard de utilizatori.