Acţiunile Fondului Proprietatea ar putea depăşi pragul de un leu/acţiune – Tradeville

Economica.net
31 10. 2014
fondul_proprietatea_logo_44580300

Acest lucru este posibil în principal pe fondul programelor de răscumpărare şi al ofertei publice, precum şi al listării secundare pe bursa din Londra, care ar spori interesul şi pentru alte companii de pe BVB, se arată într-un comunicat al casei de brokeraj, remis vineri AGERPRES.

Vineri, acţiunile FP erau tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti /BVB/ la preţuri între 0,9355 lei/acţiune şi 0,94 lei/acţiune.

‘Considerăm că potenţialul de creştere al Fondului Proprietatea este în continuare atractiv şi ne aşteptăm ca titlurile FP să testeze până la finalul anului pragul de 1 leu/acţiune, dar în acelaşi timp există argumente suficiente pentru depăşirea acestei zone pe parcursul anului următor’, a spus Bogdan Gherghe, analist al casei de brokeraj Tradeville.

Principalul argument pentru aprecierea acţiunilor Fondului Proprietatea ar fi presiunea acţionarilor în sensul reducerii discountului dintre cotaţiile bursiere şi activul net, ţinta actuală fiind trasată la 15%. Strategia administratorului rămâne în continuare axată pe programele actuale de recompensare a acţionarilor prin răscumpărări sau dividende speciale acordate sub forma reducerii capitalului social. De asemenea, în contextul trecerii spre statutul de piaţă emergentă, piaţa locală de capital prezintă un potenţial important de apreciere ce ar favoriza atragerea de investitori şi, implicit, o potenţială creştere a valorii activelor nete din portofoliul FP.

Recent, administratorul FP a anunţat că, din 3 noiembrie, dă startul ofertei de achiziţionare a unui pachet de 750 milioane de acţiuni, ultima zi de participare fiind 2 decembrie, în timp ce preţul oferit este de 1,11 lei/acţiune, cu circa 17% peste cotaţiile curente, iar metoda de alocare va fi pro-rata.

‘Listarea secundară la Londra ar genera un impuls suplimentar pozitiv având în vedere că ar putea asigura accesul către un grup vast de potenţiali investitori, care nu sunt în acest moment activi pe piaţa de la BVB, dar ar putea fi atraşi de potenţialul Fondului Proprietatea sau de celelalte companii din portofoliu. Creşterea vizibilităţii pentru FP şi pentru restul societăţilor deţinute de fond ar putea să genereze un efect pozitiv indirect şi pentru BVB, chiar dacă iniţial o parte din rulajele zilnice ar migra către o altă bursă’, spune analistul Tradeville.

Potrivit Tradeville, pentru listarea la Londra este necesară modificarea reglementărilor de către ASF, însă este de aşteptat ca în următoarele luni să aibă toate avizele. FP are deja documentaţia pregătită, societatea estimând că evenimentul va avea loc la finalul lunii noiembrie. Termenul efectiv de listare ar fi de aproximativ o săptămână de la depunerea documentelor la Bursa din Londra