Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să se apropie de maximul istoric atins pe bursă

Economica.net
15 04. 2013
bvb_121_18189600_01197200

Titlurile Fondului Proprietatea au început să crească vizibil încă de joi, ca reacţie la anunţul privind demararea unui program de răscumpărare a maximum 8% din acţiunile Fondului. Compania americană Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, a anunţat miercuri seară că programul de răscumpărare ar trebui să înceapă în câteva zile, la preţuri cuprinse între 0,2 lei şi 1,5 lei.

În ultimele două şedinţe de săptămâna trecută, preţul acestor titluri a crescut cumulat cu 4,7%.

Titlurile au continuat să crească foarte uşor, cu 0,07%, şi la deschiderea şedinţei de luni şi au ajuns la preţul de 0,6705 lei, pe un rulaj de aproape 184.000 de lei.

Preţul este cu 0,67% sub maximul istoric din ziua listării, când unele transferuri au fost realizate la 0,675 lei/acţiune. Cotaţia de la finalul primei şedinţe la BVB a fost de 0,6495 lei.

În primele 20 minute de tranzacţionare de luni, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a stagnat, în timp ce indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a scăzut cu 0,42%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborât cu 0,16%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut cu 0,12%, în timp ce indicele BET-FI a coborât cu 0,38%. BET-FI include acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP).

Acţiunile Transgaz (TGN) au crescut cu 0,5% şi au ajuns la preţul de 201 lei, în penultima zi a ofertei prin care statul vrea să vândă 15% din titlurile companiei.

Cu acţiunile Transgaz au fost realizate 3 operaţiuni în primele minute ale şedinţei de luni, în valoare cumulată de 2.000 de lei. Preţul este cu aproape 17,55% peste cotaţia minimă din oferta de vânzare (171 lei/acţiune) şi, în acelaşi timp, cu 12,61% sub cotaţia maximă din ofertă (230 lei/acţiune).

În primele minute ale şedinţei, investitorii au realizat tranzacţii cu acţiuni emise de un sfert dintre companiile listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale. Operaţiunile au cumulat 405.000 de lei (92.000 de euro), valoare de şase ori sub rulajul de la debutul şedinţei precedente, de 2,5 milioane lei (570.000 de euro).

Bursele vest-europene au deschis incert şedinţa de luni.