Acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 3,6% şi s-au apropiat de pragul psihologic de 0,5 lei

Bursa a scăzut cu 1,18% în prima parte a şedinţei, iar acţiunile Fondului Proprietatea au coborât cu 3,62% şi s-au apropiat de pragul psihologic de 0,5 lei/titlu, după ce Curtea de Apel Bucureşti a anulat hotarârea AGA prin care Templeton a fost numit administrator.
Economica.net - joi, 11 oct. 2012, 10:44
Acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 3,6% şi s-au apropiat de pragul psihologic de 0,5 lei

Instanţa a decis, miercuri, irevocabil, anularea unei hotărâri AGA a Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010 prin care a fost modificat statutul, iar compania Franklin Templeton a fost numită administrator al FP.

Franklin Templeton a transmis tot miercuri Bursei un raport în care spunea că va continua să administreze Fondului Proprietatea, în conformitate cu statutul actual, având în vedere că versiunea la care face referire decizia instanţei nu este cea în vigoare în prezent.

Titlurile Fondului Proprietatea au fost suspendate miercuri după decizia CAB, iar joi dimineaţă au deschis în scădere cu 2,76%. Corecţia a continuat, iar cel mai redus preţ atins a fost de 0,5025 lei/acţiune, respectiv cu 4,3% sub ultima cotaţie de miercuri.

La mijlocul şedinţei, titlurile Fondului Proprietatea erau în scădere cu 3,62%, la 0,506 lei. Cu aceste acţiuni au fost realizate 541 de tranzacţii în valoare cumulată de 4,2 milioane lei.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 1,44%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 1,35% sub nivelul de miercuri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut cu 1,18%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 0,38%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a ajuns cu 1,78% sub nivelul şedinţei precedente.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 13,5 milioane lei (2,9 milioane euro), valoare de cinci ori peste rulajul din prima parte a sesiunii de miercuri, de 2,6 milioane lei (570.000 de euro). Aproape jumătate din lichiditatea de joi a fost asigurată de un deal cu 0,96% din acţiunile SIF Moldova (SIF2).

Tranzacţia negociată a fost realizată la 1,32 lei, preţ cu 1,42% sub ultima cotaţie de miercuri, iar pe piaţa principală acţiunile au coborât cu 1,57%, la 1,318 lei. Operaţiunile de pe piaţa principală au cumulat 388.000 de lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene avansau cu până la 0,7%, revenind după ce la deschidere au scăzut uşor pe fondul deciziei agenţiei de rating Standard & Poor’s (S&P) de a reduce ratingul Spaniei cu o treaptă deasupra categoriei „junk” a activelor cu caracter speculativ.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbări majore în toate facturile de energie electrică, de azi. Care sunt clienții cei mai afectați
Schimbări majore în toate facturile de energie electrică, de azi. Care sunt clienții cei mai afectați
De astăzi au intrat în vigoare noile tarife majorate de transport și distribuție a energiei electrice, dar majoritatea clienților nu vor simți nimic în facturi, asta cel puțin până la 1......
Datoria guvernamentală a crescut la 931,186 miliarde lei, respectiv 54% din PIB, în octombrie
Datoria guvernamentală a crescut la 931,186 miliarde lei, respectiv 54% din PIB, în octombrie
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în octombrie 2024, până la 931,186 miliarde lei, de ...
Centrele de date față în față cu AI: provocările industriei în 2025
Centrele de date față în față cu AI: provocările industriei în 2025
Inteligența artificială (AI) continuă să transforme industria centrelor de date, o realitate reflectată de tendințele ...
Republica Moldova – Transnistria a oprit furnizarea de căldură şi apă caldă după încetarea livrării de gaz rusesc
Republica Moldova – Transnistria a oprit furnizarea de căldură şi apă caldă după încetarea livrării de gaz rusesc
Regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova a întrerupt miercuri furnizarea de căldură şi apă caldă în ...