Acţiunile Ford cresc puternic după cele mai bune vânzări din ultimii şase ani, în martie

Economica.net
02 04. 2013
ford_14115000_95303000_70406600

Ford a anunţat vânzări în creştere cu 5,7%, la 236.160 de vehicule, livrările de camionete compensând declinul pe segmentul autoturismelor. Titlurile Ford sunt în urcare cu 1,71%.

Livrările lunare ale General Motors au crescut cu 6,4%, la 245.950 de vehicule, cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani, dar acţiunile sunt în declin cu 0,14% întrucât analiştii aşteptau vânzarea a 271.000 de unităţi.

Chrysler Group, companie deţinută de Fiat, a realizat la rândul ei cele mai bune performanţe după 2007, cu vânzări în urcare cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 171.606 vehicule.

Vânzările Toyota Motor au avansat cu 1%, la 205.342 unităţi, sub nivelul anticipat de analişti, de 208.000 unităţi.