Acţiunile FP au crescut cu 2,8% şi se apropie de maximul istoric

Economica.net
12 04. 2013
business_growth_chart_81026200_33747000

Titlurile Fondului Proprietatea au urcat cu aproape 3,5% în primele 40 de minute de tranzacţionare, ajungând la 0,673 lei/titlu, însă apoi creşterea s-a temperat la aproximativ 2,5%, odată cu plasarea unor ordine mai mari de vânzare.

La ora 13:00, acţiunile Fondului erau cotate la 0,6695 lei, respectiv cu 2,84% peste închiderea de joi. Preţul este cu doar 0,81% sub cotaţia maximă istorică atinsă de aceste titluri în ziua listării, când unele transferuri au fost realizate la 0,675 lei/acţiune. Preţul de la finalul primei şedinţe la BVB, respectiv 25 ianuarie 2011, a fost de 0,6495 lei.

Investitorii au realizat în prima parte a şedinţei de vineri 428 de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea, în valoare cumulată de 10,4 milioane lei (aproape 2,4 milioane euro). Astfel, valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 24.400 de lei

Titlurile Fondului Proprietatea au trecut joi de 0,64 lei, evoluţia fiind determinată de anunţul făcut miercuri seară de administratorului FP cu privire la începerea unui program de răscumpărare a maximum 8% din acţiunile Fondului. Franklin Templeton a anunţat că programul de răscumpărare ar trebui să înceapă în câteva zile, la preţuri cuprinse între 0,2 lei şi 1,5 lei.

Spre deosebire de acţiunile Fondului Proprietatea, alte titluri importante de la BVB, precum SIF-urile, Transgaz, Banca Transilvania şi OMV Petrom, au fost transferate la preţuri uşor sub nivelurile de joi. Totuşi, evoluţia titlurilor FP a menţinut unii indici bursieri pe verde.

Astfel, la mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost cu numai 0,13% peste nivelul de joi, în timp ce indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 0,58% sub ziua precedentă.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu doar 0,13%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 0,35%, în timp ce indicele BET-FI a crescut cu numai 0,11%. BET-FI include acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP).

Acţiunile Transgaz (TGN) au coborât cu 2,44%, întorcându-se la preţul de 200 lei. Cu aceste titluri au fost realizate doar 57 de operaţiuni, în valoare cumulată de 204.000 de lei. Corecţia uşoară vine în a şaptea zi a ofertei în care statul vrea să vândă 15% din titlurile companiei. Oferta a început joi, 4 aprilie, şi se va încheia marţi.

Titlurile Transgaz au scăzut în primele două zile ale ofertei cu peste 8%, însă de luni au început să revină uşor, iar până joi au crescut cu 4,6%.

Preţul de la mijlocul şedinţei de vineri de la bursă este cu aproape 17% peste cotaţia minimă din oferta de vânzare (171 lei/acţiune) şi, în acelaşi timp, cu 13% sub cotaţia maximă din ofertă (230 lei/acţiune).

Investitorii de la BVB au tranzacţionat în total acţiuni de 13,2 milioane lei (3 milioane euro), valoare cu 17% sub rulajul din prima parte a şedinţei de joi, de 15,9 milioane lei (3,6 milioane euro).

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1,3%, linia fiind urmată şi de majoritatea burselor din Europa Centrală şi de Est, care consemnau corecţii de până la 1,1%.