Acţiunile FP au fost suspendate la bursă după ce CAB a anulat numirea Templeton ca administrator

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au fost suspendate de la tranzacţionarea la BVB după ce Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, miercuri, irevocabil, anularea unei hotărâri AGA a Fondului din septembrie 2010 prin care compania Franklin Templeton a fost numită administrator.
Economica.net - mie, 10 oct. 2012, 10:50
Acţiunile FP au fost suspendate la bursă după ce CAB a anulat numirea Templeton ca administrator

Acţiunile au fost suspendate la ora 13:03, ultima cotaţie din piaţă fiind de 0,525 lei, în stagnare faţă de referinţă. La acest preţ, capitalizarea Fondului este de 7,233 miliarde lei (1,58 miliarde euro).

În 21 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a constatat nulitatea absolută a hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Fondului Proprietatea prin care, în data de 6 septembrie 2010 a fost modificat actul constitutiv, iar Franklin Templeton a fost numit administratorul Fondului Proprietatea.

Fondul Proprietatea a contestat decizia cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul unui litigiu cu avocatul Ioana Sfîrăială, acţionar al Fondului Proprietatea.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins, miercuri, recursul Fondului Proprietatea, menţinând astfel decizia din decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.

Administratorul Fondului Proprietatea arăta, într-un comunicat din decembrie 2011,că hotărârea Tribunalului Bucureşti de anulare a deciziilor AGA din 2010 de la Fondul Proprietatea, printre care numirea Franklin Templeton ca administrator al FP, nu are „impact material asupra Fondului”, având în vedere deciziile acţionarilor din cele mai recente adunări.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...