Acţiunile FP au scăzut în linie cu piaţa şi s-au îndepărtat de maximul istoric

Bursa de la Bucureşti a urmat linia burselor externe şi a coborât cu 1,14%, într-o piaţă unde acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au scăzut cu 2,09% şi s-au îndepărtat de preţul maxim istoric, atins în ziua listării, pe 25 ianuarie 2011.
Economica.net - lun, 15 apr. 2013, 14:35
Acţiunile FP au scăzut în linie cu piaţa şi s-au îndepărtat de maximul istoric

„Influenţa externă este covârşitoare asupra evoluţiei pieţei din România. De altfel, cred că bursa de la noi creşte sau scade foarte rar sub influenţa factorilor interni. Probabil că volumele de tranzacţionare sunt reduse tocmai pentru că suntem în perioada de dinaintea publicării rezultatelor financiare înregistrate în primul trimestru, iar la SIF-uri a trecut data de înregistrare pentru AGA. Este posibil să fie volume mai bune prin luna mai, însă apoi, în perioada iunie-august de regulă, asistăm la volume destul de reduse”, a declarat pentru MEDIAFAX Ovidiu Fer, analist la casa de brokeraj Wood&Company.

Cei mai mulţi investitori de la BVB au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că rulaje de peste 20.000 de lei au înregistrat doar acţiunile emise de un sfert dintre companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Tranzacţiile cu acţiuni au cumulat doar 22,4 milioane lei (5,1 milioane euro), valoare cu 35% sub rulajul de vineri, de 34,4 milioane lei (7,8 milioane euro). Aproape 70% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferuri cu acţiuni Fondul Proprietatea (5,6 milioane lei), un deal cu 0,96% din titlurile SIF Moldova (7 milioane lei), precum şi câte o tranzacţie negociată cu acţiuni SIF Muntenia (1,6 milioane lei), BRD (810.000 de lei) şi OMV Petrom (460.000 de lei).

Titlurile Fondului Proprietatea au scăzut cu 2,09%, la 0,656 lei, după ce în precedentele două şedinţe au crescut cumulat cu 4,7%. Preţul este cu 2,81% sub maximul istoric atins pe bursă în ziua listării, când unele transferuri au fost realizate la 0,675 lei/acţiune. Cotaţia de la finalul primei şedinţe la BVB a fost de 0,6495 lei.

Evoluţia din precedentele două şedinţe a fost determinată de anunţul privind demararea unui program de răscumpărare a maximum 8% din acţiunile Fondului. Compania americană Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, a anunţat miercuri seară că programul de răscumpărare ar trebui să înceapă în câteva zile, la preţuri cuprinse între 0,2 lei şi 1,5 lei.

„Cred că este loc destul de creştere pentru acţiunile Fondului Proprietatea. Dacă oferta de la Transgaz se încheie cu succes, cred că este un semn foarte bun pentru România. Ar mai fi şi vestea de la Hidroelectrica privind câştigarea proceselor (cu traderii de energie privind cre­an­ţele – n.r.), ceea ce înseamnă că sunt şanse mai mari pentru ieşirea din insolvenţă prin luna iunie”, a mai spus analistul.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 1,33%, în timp ce indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 1,09%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, s-a plasat cu 1,44% sub nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 1,6%, în timp ce indicele BET-FI s-a situat cu 1,89% sub nivelul şedinţei precedente. BET-FI include acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP).

Acţiunile Transgaz (TGN) au scăzut cu 0,5% şi au ajuns la preţul de 199 lei, în penultima zi a ofertei prin care statul vrea să vândă 15% din titlurile companiei. Cu acţiunile Transgaz au fost realizate operaţiuni de 232.000 de lei.

Preţul este cu 16,37% peste cotaţia minimă din oferta de vânzare (171 lei/acţiune) şi, în acelaşi timp, cu 13,48% sub cotaţia maximă din ofertă (230 lei/acţiune).

Deal-ul cu 0,96% din acţiunile SIF Moldova (SIF2) a fost realizat în ultima zi în care investitorii care au cumpărat acţiuni au dreptul să încaseze dividendele, de 0,24 lei/acţiune, pe care societatea de investiţii financiare le va distribui din profitul de anul trecut.

Pe piaţa principală, titlurile societăţii de investiţii financiare au scăzut cu 0,91%, la 1,412 lei, pe al treilea rulaj din piaţă, de 868.000 de lei.

Teoretic, titlurile SIF Moldova ar trebui să scadă marţi cu 0,24 lei, respectiv, cu 17%, având în vedere că în prima zi după data de înregistrare pentru dividend, preţul de la bursă se corectează cu o valoare aproximativ egală cu cea a dividendului.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 92.000 de lei, valoare cu 26% sub rulajul de vineri, de 125.000 de lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,8%, linia fiind urmată şi de pieţele din Europa Centrală şi de Est, unde corecţiile au ajuns până la 2,2%. Scăderile, inclusiv pe piaţa mărfurilor, au fost determinate de publicarea unor date sub aşteptări privind economia Chinei, unul dintre cei mai mari importatori de materii prime.

Totodată, cotaţia unciei de aur a scăzut pe parcursul zilei cu aproape 8%, continuând declinul puternic de la sfârşitul săptămânii trecute, cauzat de informaţiile că Cipru ar fi convenit în acordul cu zona euro să vândă aur din rezervele băncii centrale pentru a obţine fondurile necesare restructurării băncilor.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova ar urma să procure mai multă energie electrică din România, după 1 ianuarie 2025, în special în cazul în care Centrala termoelectrică din regiunea transnistreană va opri......
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
Autoritățile ruse au început blocarea de facto a platformei YouTube prin așa-zisa „încetinire”. Subiectul este discutat ...
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a avut miercuri o întâlnire la Beijing cu omologul său japonez, Takeshi Iwaya, în ...
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Comandantul Forțelor de Apărare ale Estoniei, Andrus Merilo, a declarat într-un interviu că Rusia, în calitate de agresor, ...